Nominalizările la Premiul Mentor pentru excelență în educație se fac până la sfârșitul anului

Zece profesori și antrenori sunt premiați anual cu Premiul Mentor pentru excelență în educație. Nominalizările se depun până la sfârșitul anului. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de Compania MOL România.

Programul se organizează anual, începând din 2010, din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.

Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale.

Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație.

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.

Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor

Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului viitor la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București.

Premianții din Satu Mare la edițiile precedente:

Koczinger Éva profesor de matematică 2018 https://youtu.be/CDLE2KM4E4o
Csiszár Ferenc antrenor de scrimă 2016 https://www.youtube.com/watch?v=25A0EqP_428&t=2s
Nyiri Zoltán profesor de pictură 2014 https://www.youtube.com/watch?v=tERyuLWQg4E
Boga Katalin profesor de fizică 2013 https://www.youtube.com/watch?v=krInq098_dY
Franczia Katalin Mária Margit profesor de matematică 2012 https://www.youtube.com/watch?v=15WsGXGc78U
Mărneanu Ioan profesor și antrenor atletism 2012 https://www.youtube.com/watch?v=Wq6ILOLLYmw
Dolóczki Márta învăţător 2011 https://www.youtube.com/watch?v=DxbQCU8jgKU

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 10 decembrie 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.