Concedieri masive la CFR Călători şi CFR Marfă

Concedieri la CFR. În perioada următoare vor fi daţi afară peste 2500 de angajaţi de la CFR Marfă şi peste 2000 de angajaţi de la CFR Călători şi CFR SA.

cfrLiderul sindical Ion Popescu a declarat la REALITATEA TV că nu s-a discutat până în acest moment despre un buget şi a confirmat ştirea că vor urma o serie de concedieri la CFR din toate sectoarele. 

Măsura a fost luată în urma negocierilor dintre Grup Feroviar Român, controlată de Gruia Stoica, şi Ministerul Transporturilor. Nu în ultimul rând, normele de lucru ale salariaţilor rămaşi vor fi reduse cu 20 la sută. Implicit, cu acelaşi procent vor scădea şi salariile.

Surse sindicale au declarat pentru REALITATEA TV că la Ministerul Finanţelor se negociază acum noile contracte colective de muncă. Astfel au aflat sindicaliştii că 2.500 de angajaţi ai CFR Marfă vor fi daţi afară după preluarea companiei de către GFR. 

În total, peste 4.500 de angajaţi din căile ferate vor rămâne pe drumuri. Cât despre plata salariilor compensatorii se pare că negocierile nu au ajuns la niciun rezultat, Ministerul Finanţelor insistând pe un calcul ce are la bază un salariu minim de 600 de lei, nu de 750 cât este în prezent.

Sursa text și foto: realitatea.net

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 15, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.