Dacă ar fi trăit, Adrian Păunescu ar fi împlinit astăzi vârsta de 70 de ani

Pe data de 20 iulie, poetul, publicistul, textierul şi marele om politic care a fost Adrian Păunescu ar fi împlinit 70 de ani. A debutat în 1960 şi a devenit unul din cei mai prolifici autori români contemporani, având 300.000 de versuri publicate și peste 50 de cărţi, apărute într-un tiraj de peste un milion de exemplare. Adrian  Păunescu a manifestat un talent poetic ieşit din comun, și a fost considerat de Şerban Cioculescu "cel mai mare poet social după Tudor Arghezi”.

adrian paunescuAdrian Păunescu și-a petrecut copilăria la Bârca, în judeţul Dolj. Era originar din Copăceni, plasa Bălţi, judeţul Bălţi, Basarabia, azi Republica Moldova. Cu facultatea a trebuit să aştepte trei ani, deoarece tatăl său, membru al PNL, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru "activitate anticomunistă". A studiat filologia la Universitatea din Bucureşti. A fost  cunoscut ca jurnalist şi coordonator al Cenaclului "Flacăra”, înfiinţat în 1973. Până la desfiinţarea cenaclului a ţinut peste 1.600 de spectacole cu peste 6  milioane de spectatori. Începând cu anii '70 a devenit o figură importantă în mass-media românească. A iniţiat o serie de emisiuni de televiziune, precum: "Antena noastră”, "Antena Căntării României”, “Seara antenelor”, "Descoperirea României”, și altele.

În calitate de invitat a participat la numeroase emisiuni culturale şi politice. La TVR2 a realizat Duplexul Bucureşti-Chişinău, fără a adăuga dialogurile cu personalități ale vieţii culturale românești, recitaluri de muzică, literatură, politică, teatru, plastică, ştiinţă. A coordonat 12 ediţii ale emisiunii "O şansă pentru fiecare”. Ca om politic a fost membru al PCR, Partidul Socialist al Muncii, Partidul Social Democrat, în calitate ce vicepreşedinte. În perioada 1992-1996, 2000-2004 a fost senator de Dolj din partea PSD, candidat la alegerile prezidenţiale (1996). În legislatura 2004-2008 a fost senator de Hunedoara din partea PSD.

Pentru întreaga sa activitate a fost decorat cu Ordinul naţional Steaua României în grad de cavaler. Şcoala din Bârca îi poartă numele. Bustul poetului se află la Slătioara, Bârca, Alba Iulia, Dumbrăvioara (jud.Suceava) şi pe Aleea Clasicilor din Chişinău.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 20, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.