Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române și condamnat la 20 de ani de închisoare

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române şi va fi adus în ţară. Anunţul vine din partea Administraţiei Prezidenţiale. În 2007, omul de afaceri sirian cu cetăţenie română a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism, în cazul jurnaliştilor români răpiţi în Irak. Omar Hayssam este un personaj controversat, implicat în mai multe cazuri de contrabandă cu ţigări şi fraude financiare. A avut legături cu vârfuri din lumea poltitică, inclusiv în cercurile din apropierea fostului preşedinte Ion Iliescu. 

header2_62167900Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, anunţă purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând că nu se pot oferi în acest moment informaţii suplimentare şi menţionând că preşedintele Băsescu mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în operaţiune.

"În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român", afirmă purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu într-un comunicat de presă intitulat "Aducerea în România a domnului Omar Hayssam".

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a precizat că Omar Hayssam se află în acest moment în arestul Poliţiei Române, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40. "Omar Hayssam se află în acest moment pe teritoriul României, în arestul Poliţiei. El a fost predat poliţiştilor români la ora 6.40", a menţionat Oprea. De asemenea, el subliniază că detalii suplimentare privind acest subiect nu pot fi prezentate presei. "Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice", se arată în comunicatul purtătorului de cuvânt.

Totodată, sunt menţionate şi mulţumirile şefului statului pentru instituţiile statului şi ofiţerii de poliţie care "timp de mai bine de 5 ani au urmărit cu tenacitate" aducerea în ţară a lui Hayssam. "Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în această amplă operaţiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în ţară pe domnul Omar Hayssam pentru ispăşirea pedepsei", se mai afirmă în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Hayssam Omar este un om de afaceri sirian cu cetăţenie română născut în 1963 în Siria. Conform afirmaţiilor autorităţilor, el a fost implicat în criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak în aprilie-mai 2005. Pe data de 13 iunie 2007 a fost condamnat de judecătoria competentă din România la pedeapsa maximă de 20 de ani de puşcărie şi la o despăgubire de câte 2 milioane de lire pentru fiecare dintre cei trei jurnalişti răpiţi în Irak în 2005.

Un subiect controversat a fost cel legat de modul în care Omar Hayssam a părăsit România. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că acesta a plecat din ţară într-o navă care transporta oi, iar Omar Hayssam a spus că de fapt a plecat din ţară "ca un domn", prin aeroport, fără probleme.

Omar Hayssam este un personaj controversat, implicat în răpirea jurnaliştilor români în Irak în anul 2005, dar şi în mai multe cazuri de contrabandă cu ţigări şi fraude financiare. A avut legături cu vârfuri din lumea poltitică, inclusiv în cercurile din apropierea fostului preşedinte Ion Iliescu.

Omar Hayssam a venit în România în urmă cu mai bine de 25 de ani. a făcut facultatea la Bucureşti şi început afacerile înainte de '89, alături de unchiul său Mohamed Farzat, deconspirat ulterior ca ofiţer al serviciilor de informaţii siriene. Hayssam şi-a construit un adevărat imperiu finaciar în anii '90. A înfiinţat sute de firme pe care le înstrăina după ce derula afaceri păguboase pentru partenerii săi şi pentru stat. Primul scandal celebru în care au fost implicate câteva dintre firmele sale a fost Ţigareta 2. În 2004, Hayssam a intrat din nou în vizorul DIICOT, pentru infracţiuni economice, dar şi pentru infracţiuni care aduceau atingere siguranţei naţionale.

În anii '90, sirianul a devenit membru al Partidului Social Democrat, iar în 2004 a fost propus de Mircea Ursache pentru un loc la alegerile parlamentare. A fost scos, însă, la scurt timp, la cererea expresă a lui Adrian Năstase. După izbucnirea scandalului legat de răpirea ziariştilor, presa a descoperit că Hayssam se învârtea în cercurile apropiate fostului preşedinte Ion Iliescu. Mai mult decât atât, Hayssam a făcut parte din patru delegaţii care l-au însoţit pe Iliescu în vizitele din străinătate. Jurnaliştii de la Evenimentul zilei au intrat în posesia unor fotografii inedite, în care sirianul apare în preajma unor lideri PSD. În una dintre imagini, din campania din 2000, Hayssam ia masa cu Ion Iliescu.

Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnaliştii răpiţi în Irak a declarat la REALITATEA TV că vestea este îmbucurătoare şi că aşteaptă declaraţiile răpitorului. "Cred că este o veste bună pentru noi toţi. Mă bucur că s-a întâmplat aşa ceva. Că, în sfârşit, un infractor de talie mare din România este adus în ţară, după ce a fost scos. M-aş bucura foarte tare dacă l-aş auzi povestind, inclusiv despre cum s-a derulat contrabanda cu armament. Ne-ar putea povesti multe. Să sperăm că i se dă voie", a declarat Ovidiu Ohanesian la REALITATEA TV. 

De asemenea, jurnalistul Ovidiu Ohanesian a declarat la REALITATEA TV că i-ar plăcea să ştie cine l-a scos din România pe Omar Hayssam. "S-au făcut multe speculaţii. Nu ştim foarte clar. Cum a reuşit el să facă avere în avere, ce politicieni l-au ajutat şi listele cu angajaţii lui din toate structurile statului. Veţi vedea cum a reuşit un terorist să manevreze jumătate din România. Să ne dea nume, în ce operaţiuni speciale a fost implicat?", a spus Ovidiu Ohanesian la REALITATEA TV.

Cei trei jurnalişti români au fost răpiţi în Irak în 28 martie 2005 şi au fost prizonieri aproape două luni. Pentru eliberarea lor s-au cerut iniţial 30 de milioane de dolari, iar apoi suma a scăzut, o altă condiţie fiind retragerea trupelor româneşti din Irak. Autorităţile române au reuşit să negocieze eliberarea lor, astfel încât pe 23 mai, Marie Jeanne, Sorin şi Ovidiu erau întâmpinaţi de rude, prieteni şi de preşedintele Traian Băsescu pe Aeroportul Otopeni. 

Imediat după eliberare, justiţia română a început urmărirea penală împotriva omului de afaceri Omar Hayssam, bănuit de implicare în acest caz şi împotriva ghidului celor trei jurnalişti români, Mohamad Munaf. Arestat preventiv în acest dosar, Hayssam a fost eliberat în luna martie a anului trecut, urmând a fi judecat în stare de libertate.

Pe 19 iulie 2006, instanţa a emis un nou mandat de arestare pe numele lui, dar acesta între timp plecase din ţară. Mohamad Munaf a fost condamnat la moarte în Irak, pedeapsă care nu a fost pusă încă în aplicare. Magistraţii români încearcă în continuare să îl audieze, dar până acum nu au reuşit. După eliberarea jurnaliştilor, preşedintele Băsescu anunţa că adevărul despre răpire va fi aflat peste 50 de ani.

Realitatea.net 

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 20, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *