Mircea Govor: „Faceți ceva benefic pentru județul Satu Mare, că de critici și de circ ne-am săturat!”

În sala Consiliului Județean Satu Mare a avut loc marți, 6 august o ședință ordinară la care au participat președintele CJ, Adrian Ștef, vicepreședinții Mircea Govor și Rudolf Reidl, deputatul UDMR Kereskenyi Gabor și consilierii județeni. Printre proiectele dezbătute și aprobate de pe ordinea de zi, taxa pe botoșei din spital a incins spiritele. Deputatul UDMR a declarat că taxa este aberantă și ilegală.

Sedinta-Consiliul-Judetean-22„Conform ordinului Ministerului Sănătății, este strict interzisă perceperea de taxe pentru vizitarea pacienților. Eu nu am venit să critic ci doar să prezint câteva dintre punctele de vedere ale Guvernului cu privire la asemenea taxe. Pe de altă parte vă mulțumesc că ați continuat investițiile pe care noi le-am demarat. Și mai înțeleg și faptul că aceste investiții făcute din bugetul propriu al Consiliului Județean trebuie recuperate, dar eu cred că nu s-a găsit soluția cea mai fericită ca recuperarea acelor sume să se facă din taxa pentru vizitatori”, a declarat deputatul Kereskenyi.

Iritat, vicepreședintele Mircea Govor a declarat că „dumneavoastră vreți să aveți aici o atitudine de șmecher spunând că noi recuperăm investițiile din această taxă. Domnule deputat, noi folosim acești bani pentru a cumpăra detergent și dezinfectant pentru ca să nu mai miroase în spital”. La rândul său, președintele CJ, Adrian Ștef a declarat că ar fi greu ca investițiile făcute în cadrul Spitalului Județean de Urgențe (SJU) să fie recuperate din acea taxă de 2 lei pe vizitator. Potrivit șefului CJ, cei aproximativ 20.000 de lei care se strâng din taxa pe botoșei nu ajung să acopere investițiile făcute la spital.

Tot Mircea Govor i-a amintit deputatului UDMR că la nivelul conducerii CJ funcționează o coaliție USL-UDMR. „Eu v-am crezut un om echilibrat care ați lucrat în administrație și știți ce înseamnă o coaliție. Dacă nu, eu zic să aveți o discuție cu domnul vicepreședinte Rudolf Riedl și poate găsim o altă soluție. Eu am rugămintea să promovați și să faceți ceva benefic pentru județul Satu Mare că de critici și de circ ne-am săturat”, a declarat Govor. Vicepreședintele CJ a subliniat faptul că, cu ani în urmă la spital exista o taxă de 5 lei pe care o încasa portarul și nimeni nu a comentat nimic.

Consilierul județean UDMR, Peter Stier a subliniat faptul că având în vedere că la nivelul conducerii CJ există o coaliție USL-UDMR, „eu cred că și noi, cei de la UDMR putem să ne exprimăm părerea. Domnul deputat a venit, a spus ce are pe inimă și nu înțeleg de ce v-ați enervat”.

Pentru a mai descreți frunțile, mai în glumă mai în serios, consilierul PDL Radu Giurcă a spus că și „democrat-liberalii se întrebau dacă la nivelul conducerii CJ există o coaliție USL-UDMR și iată că am primit răspunsul”. La sfârșitul ședinței, vicepreședintele CJ Mircea Govor a declarat că "dacă până acum eram atenți în privința unui anumit senator acum trebuie să fim atenți și în privința unui anumit deputat".

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 6, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *