Asociaţiile care sprijină drepturile animalelor doresc sterilizarea câinilor din întregul județ

Prefectul Eugeniu Avram i-a convocat joi, 5 septembrie la o întâlnire pe reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor şi a instituţiilor publice abilitate, pentru a discuta unele aspecte, în urma cazului copilului de patru ani din Bucureşti ucis de câini.

avramÎn cadrul întâlnirii, reprezentanții celor două asociaţii de protecţia animalelor din judeţ, Free Life din Satu Mare şi Pufi din Carei, au arătat că pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari este nevoie de o strategie comună a autorităţilor locale, şi anume de inventarierea tuturor câinilor din judeţ şi sterilizarea patrupedelor fără valoare chinologică, în caz contrar urmând să fie plătită o taxă.

Reprezentanta Free Life, Carmen Frăţilă, a afirmat că asociația a sterilizat în ultimul an 500 de câini şi a oferit spre adopţie 260 de patrupede. Problema este însă faptul că în oraş sunt aduşi noi câini din satele apropiate: Atâta timp cât apar noi câini aruncaţi în stradă ne luptăm în zadar. Rugămintea noastră este să găsim o soluţie ca sterilizarea să se facă şi la sate. Noi tot sterilizăm dar tot vin câini de la alţii. Propunem sterilizarea tuturor câinilor fără valoare chinologică, în caz contrar să se plătească o anumită taxă”, a declarat Carmen Frăţilă.

Această idee a fost susținută și de către preşedinta asociaţiei Pufi, Maria Ardelean, problema cu câinii fiind şi în municipiul Carei. Asociaţia Pufi a sterilizat 673 de câini în trei ani şi a dat spre adopţie 300 de animale. La Carei a început un program de inventariere a tuturor patrupedelor, urmând să fie finalizat în luna octombrie, după care să se înceapă “marea sterilizare”.

După mai multe discuții, prefectul Eugeniu Avram a concluzionat că este nevoie de o lege clară care să rezolve problema câinilor comunitari la nivel național. Reprezentantul guvernului a fost de acord cu ideea inventarierii câinilor din întregul județ și sterilizarea acestora.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 5, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *