Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân după 14 zile lucrătoare a trecut de votul final

Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în 14 zile lucrătoare de când ajung în adăposturi a trecut de votul final al Camerei Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui proiect. Proiectul a fost adoptat cu 266 de voturi "pentru", 23 de voturi "împotrivă" şi 20 de abţineri.

06hingheri_OC_9167c59fdaDupă vot, deputatul PDL Ioan Oltean a declarat, în plenul Camerei, că speră ca "expresia nu mor oamenii când vor câinii să fie o realitate de acum în colo". Ioan Oltean a spus că, dacă această lege era votată în 2011, când a fost susţinută de PDL, nu se mai ajungea la incidentul în care un copil a murit muşcat de un câine. "Sper ca începând de astăzi expresia că nu mor oamenii când vor câinii să fie o realitate. Va trebui să îmbinăm grija faţă de om cu grija faţă de animale. În primul rând omul să fie protejat şi apoi şi animalele",  a precizat Ioan Oltean.

Liderul grupului PPDD Daniel Fenechiu a precizat că parlamentarii formaţiunii s-au abţinut la vot sau au votat împotrivă deoarece nu sunt de acord cu măsurile de "exterminare în masă" care nu sunt menite "să crească prestigiul naţiei române".

"E regretabil că am ajuns în situaţia să avem pe rol o lege prin care sunt omorâte în masă animalele pentru a masca incompetenţa primarului general şi a primarilor de sector", a apreciat Fenechiu.

Deputatul Remus Cerenea a vorbit şi el, după votul dat de Parlament, arătând că a votat împotriva acestui proiect de lege care este făcut "sub impreriul emoţiilor de moment". El a mai spus că "exterminarea în masă" este o falsă soluţie şi că, potrivit studiilor făcute de instituţiile în domeniu, eutanasierea este cea mai scumpă şi cea mai ineficientă metodă. El a spus că a depus un proiect de lege la Parlament.

Şi Varujan Pambuccian a declarat că a votat împotriva proiectului de lege, criticând felul în care acţionează parlamentarii şi anume, după ce lasă "lucrurile aiurea", reacţionează "iraţional".

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a felicitat însă pe deputaţi pentru rapiditatea cu care au adoptat acest proiect de lege în comisii şi apoi în plen, arătând că fostele majorităţi parlamentare nu au reuşit în mulţi ani acest lucru.

La votul final au asistat de la balcoane şi câteva zeci de reprezentanţi ai ONG-urilor care sunt împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, tot marţi, amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Amendamentul a fost adoptat cu majoritate de voturi, după ce reprezentanţii PDL, PSD şi PNL şi-au exprimat susţinerea faţă de forma legii rezultată de la comisie.

În timpul dezbaterilor, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a ţinut să precizeze că nu a fost depusă nicio cerere din partea vreunui ONG pentru a asista la şedinţa plenului. Zgonea a spus că a primit mai multe SMS-uri potrivit cărora reprezentanţi ai unor ONG-uri ar fi vrut să asiste la dezbaterile din plen asupra acestei legi, dar nu au depus nicio cerere în acest sens.

În timpul dezbaterilor, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a ţinut să precizeze că nu a fost depusă nicio cerere din partea vreunui ONG pentru a asista la şedinţa plenului. Zgonea a spus că a primit mai multe SMS-uri potrivit cărora reprezentanţi ai unor ONG-uri ar fi vrut să asiste la dezbaterile din plen asupra acestei legi, dar nu au depus nicio cerere în acest sens.

Comisiile parlamentare au stabilit, luni, un termen de 14 zile în care câinii fără stăpân sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea dacă dispun de resurse pentru a mai păstra animalele în padocuri.

Deputatul Bogdan Ciucă a precizat că, prin legea privind câinii fără stăpân adoptată, deputaţii au majorat de la 7 zile calendaristice la 14 zile lucrătoare termenul în care autorităţile locale au obligaţia de a ţine câinii în adăpost specializat la dispoziţia celor care vor să-i revendice. "În primul rând, am majorat termenul de la 7 zile calendaristice la 14 zile lucrătoare, adăugând timp în care autorităţile locale au obligaţia să ţină câinele în adăpost special la dispoziţia celor care vor să-i revendice.Primele şapte zile sunt dedicate revendicării şi următoarele şapte zile sunt dedicate atât revendicării, cât şi adoptării. Am stabilit că adopţia şi revendicarea sunt gratuite, am stabilit că adopţia se poate face atât internă, cât şi internaţională, de persoane fizice sau juridice", a explicat Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

El a mai spus că, potrivit proiectului adoptat de Camera Deputaţilor, după 14 zile lucrătoare împuternicitul primarului va analiza caz cu caz fiecare câine, va constata dacă s-au întocmit toate procedurile legale şi va putea emite o decizie de eutanasiere în condiţiile Convenţiei europene pentru protecţia animalelor şi luând în calcul posibilităţile de cazare în adăpost şi resursele financiare ale consiliului local.

"Practic, dacă există sume suficiente alocate acestui serviciu şi locuri disponibile de cazare, împuternicitul primarului va putea amâna emiterea acestei decizii de eutanasiere", a precizat Bogdan Ciucă.

Astfel, potrivit amendamentelor adoptate marţi de Camera Deputaţilor, "câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, pentru o perioadă de 14 de zile lucrătoare. Populaţia trebuie informată depre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare, prin afişare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat".

Animalele bolnave incurabil, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar, examen la care pot asista reprezentanţi dinpartea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată, menţionează un alt articol al legii.

"În termenul prevăzut la art. 4 alin. (1) câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau adoptaţi după cum urmează: a) în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele adăposturilor, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari; b) după expirarea termenului prevăzut la lit. a) şi până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi de către persoane fizice sau juridice, din ţară sau străinătate, în condiţiile legii. c) revendicarea şi adopţia sunt gratuite; (2) Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat. (3) Decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare câine în parte, după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.(4) Până la îndeplinirea procedurii de eutanasiere, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi. (5) Cheltuielile necesare aducerii la îndeplinire a procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suportă din bugetul local şi/sau din alte surse", stabileşte textul legislativ.

De asemenea, se prevede că încredinţarea câinilor spre revendicare şi adopţie se face numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar de liberă practică, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Revendicarea şi adopţia câinilor de către solicitanţi se fac pe baza unei declaraţii-angajament.

"În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va emite normele metodologice de aplicare a Ordonanţee de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.794 din 13 decembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.227/2002, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege", mai stabileşte textul legislativ adoptat de deputaţi.

Sursa: realitatea.net

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 10, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *