Ponta cere ministerelor să încerce să-i convingă pe gălăţenii aflaţi în zona seismelor să se mute

Premierul Victor Ponta le-a cerut reprezentanţilor ministerelor de Interne şi Administraţie să îi convingă să se mute pe locuitorii ale căror case din judeţul Galaţi se află în zona afectată de fenomene seismice cu grad ridicat, precizând că relocarea va fi decisă doar după un dialog cu aceştia. El a precizat că în dialog va fi abordată şi problema reparării caselor avariate de aceste seisme.

524f681495f9cf0052000004"Rog şi Ministerul de Interne, şi Ministerul Administraţiei, să fiţi pregătiţi în continuare dacă putem şi avem cum să-i ajutăm pe oamenii de acolo, inclusiv să vedem dacă-i convingem, dacă vor să-i relocăm, însă asta se poate face doar în dialog cu oamenii respectivi, sau repararea caselor. Vreau să-mi faceţi clar o propunere pentru următoarea şedinţă de guvern", le-a cerut Ponta reprezentanţilor celor două ministere.

Din 23 septembrie, în zona comunelor Slobozia Conachi şi Schela din Galaţi au avut loc peste 200 de cutremure, cel mai afectat fiind satul Izvoarele.

Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, peste 30 de cutremure au avut magnitudinea peste 2,5 grade pe scara Richter, iar cel mai puternic seism a avut 3,9 grade şi s-a produs în 29 septembrie.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 16, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.