Proteste în ţară faţă de proiectul minier de la Roşia Montană

Câteva sute de persoane au participat, duminică seară, la Alba Iulia, Cîmpeni şi Bistra la proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, cerând respingerea acestuia şi interzicerea mineritului pe bază de cianuri.

536833_689601197735428_150490381_nLa Cîmpeni, aproape 250 de persoane s-au adunat în centrul oraşului, în faţa statuii lui Avram Iancu, scandând lozinci prin care au cerut respingerea proiectului minier de la Roşia Montană.

Participanţii la protest au venit atât din Cîmpeni, cât şi din oraşul Abrud şi din comunele limitrofe, iar unii dintre ei au avut steaguri tricolore şi afişe cu Avram Iancu şi Horea.

Oamenii au fluierat şi au intonat cântece patriotice, iar în finalul protestului au pornit într-un marş pe străzile din oraş.

Un protest similar a avut loc, duminică, şi la Bistra, o comună din Munţii Apuseni, unde aproape 200 de persoane au protestat faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Protestul a durat aproape două ore, iar o parte dintre participanţi s-au alăturat duminică seară protestatarilor de la Cîmpeni.

Şi la Alba Iulia peste 50 de persoane au protestat, duminică seară, faţă de proiectul minier şi au parcurs într-un marş mai multe străzi din municipiu, fluierând, bătând din tobe şi din sticle de plastic şi scandând "Alba Iulia trezeşte-te" şi "Uniţi salvăm Roşia Montană”.

Protestul a durat peste o oră, după care participanţii s-au împrăştiat, anunţând că se vor întâlni şi duminica viitoare.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveţ, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că toate cele trei proteste au fost autorizate şi nu au fost marcate de incidente, fiind monitorizate de echipaje de jandarmi.

Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

În timpul manifestărilor din Capitală, protestatarii au blocat, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta şi alte artere importante, dar şi toată Piaţa Universităţii. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului, la Cotroceni, Televiziunea Română şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre dezbatere.

Proiectul este în prezent la Comisia parlamentară specială, care este aşteptată să dea un vot pe proiectul Guvernului. Deputaţii şi senatorii au decis, în 22 octombrie, prelungirea până pe 10 noiembrie a termenului de depunere a raportului de către Comisia parlamentară Roşia Montană.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 3, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *