Hărţile de hazard la inundații, avizate în cadrul şedinţei Comitetului de Bazin Someș-Tisa

Hărţile de hazard la inundaţii realizate până în prezent la nivelul bazinului hidrografic Someş-Tisa au fost avizate în cadrul şedinţei Comitetului de Bazin. Aceste hărţi sunt elaborate în cadrul proiectului „Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic  Someş-Tisa”, a cărui valoare este de aproximativ 7 milioane euro, cu finanţare din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” (axa prioritară 5) şi bugetul de stat.

00053134_large

În cadrul proiectului, în bazinul hidrografic Someş-Tisa, vor fi realizate hărţile de hazard pentru întreaga suprafaţă cadastrată de cursuri de apă, totalizând 7828 de kilometri. Aceste hărţi vor fi definitivate până la sfârşitul acestui an.

Până în prezent, s-au executat studii topogeodezice şi măsurători LIDAR, în cadrul cărora s-au efectuat survoluri cu avionul şi elicopterul, pentru obţinerea modelului digital al cursului de apă şi al zonei adiacente. Pe lângă aceste zboruri, s-au efectuat lucrări de teren, respectiv ridicări topografice convenţionale, care au ca rezultat editarea de hărţi în format GIS (geospaţial). Au fost realizate studii hidrologice şi hidraulice, pe baza cărora hărţile de hazard vor indica cu precizie benzile de inundabilitate pentru diferite probabilităţi de apariţie a debitelor (0,1%; 1%; 5%; 10%), adică vor furniza date referitoare la inundaţii care statistic se petrec o dată la 1000 de ani, o dată la 100 de ani, o dată la 20 ani, respectiv o dată la 10 ani.

Pe baza datelor obţinute din hărţile de hazard vor fi realizate hărţile de risc la inundaţii, prin Administraţia Naţională „Apele Române”, conform prevederilor HG nr.663/27.08.2013. Hărţile de risc vor cuprinde pagubele materiale şi pierderile umane potenţiale cauzate de producerea inundaţiilor.

Întrunirea Comitetului de Bazin Someş-Tisa a avut loc în contextul celebrării a 100 de ani de la înfiinţarea Primului Departament de Ape din România.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 20, 2013. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.