Tehnica terapeutică Bowen – Terapia holistică ce reprogramează organismul pentru a se vindeca pe sine!

Geniul lui Tom Bowen, fondatorul acestei terapii, a constat în descoperirea unei metode prin care organismul se întoarce la “setările” iniţiale. Tehnica Bowen constituie o descoperire majoră a secolului 21!

bowenlogoV-aţi gândit vreodată cât sunt de complicate computerele în zilele noastre? Prin simpla a unui buton avem acces la informaţii din întreaga lume, păstrăm uriaşe cantităţi de documente şi efectuăm operaţii complexe, în doar câteva secunde. Calculatoarele au fost însă concepute de oameni în încercarea lor de a imita funcţionarea creierului uman; totuşi, nu s-a obţinut o versiune nici măcar apropiată de original! Corpul nostru este cea mai performantă „maşinărie” existentă în Univers!

Suntem uimiţi de componenta de bază a computerului: cipul electronic, atât de mic şi totuşi atât de puternic! În acelaşi timp, fiecare celulă a corpului nostru este un întreg Univers în miniatură! Am fost creaţi în aşa fel încât să putem „funcţiona” întreaga viaţă fără pauze, perfect adaptaţi la mediul înconjurător şi, cel mai important, organismul nostru a fost dotat cu toate „uneltele” necesare pentru a-şi rezolva singur problemele. Cu alte cuvinte, corpul nostru are abilitatea de a se vindeca pe sine, aşa cum demonstrează filozofia Bowen, odată ce atinge o stare de relaxare profundă.

bowtech1

Delicatele mişcări Bowen reactivează, practic, „Doctorul Interior”, într-o manieră neinvazivă şi naturală. Orice dezechilibru sau dizarmonie existente în organism pot fi remediate prin reactivarea „matricei” originare, adică a programului optim de funcţionare pentru toate sistemele.

Cum se aplică?

Tehnica Bowen este un concept nou în contextul terapiilor manuale; ea nu este similară unei alte metode terapeutice corporale. Un tratament Bowen constă în aplicarea unor mişcări delicate efectuate cu degetele asupra muşchilor şi ţesutului conjuctiv, fie direct pe piele, fie peste o îmbrăcăminte uşoară. Aceste mişcări transmit mesaje prin intermediul sistemului nervos, reactivând memoria celulară a unei stări preexistente de bine, sănătate, echilibru şi optim existenţial.

bowen1

bowen2

Există anumite pauze între secvenţele de mişcări, ce oferă corpului timpul necesar pentru prelucrarea informaţiilor primite, pentru formularea reacţiei de răspuns şi activarea procesului de autovindecare.

Rezultatele pot fi remarcabile, chiar după prima şedinţă de tratament, deoarece corpul va continua procesul de autovindecare şi în zilele următoare. De cele mai multe ori sunt necesare doar câteva şedinţe de tratament pentru a rezolva afecţiuni acute.

bowen4

bowen5

bowen6

bowen7

bowen-therapy-web

tehnica_bowen

terapia-bowen-medic

Terapeutul se poate concentra pe o problemă specifică sau se poate adresa organismului ca un întreg, într-o manieră holistică.

Spre deosebire de celelalte terapii manuale, Tehnica Bowen nu foloseşte manipulări în forţă. Terapeutul nu forţează organismul pacientului să execute o comandă, ci permite acestuia să întreprindă acele acţiuni necesare pentru a se autovindeca, în propriul său ritm şi în propriile sale limite.

O terapie benefică tuturor

Terapia Bowen este potrivită şi folositoare oricui, de la nou-născuţi la persoane în vârstă. Oferă alinare sportivilor, femeilor însărcinate şi persoanelor cu dizabilităţi.

Se adresează organismului la toate nivelele: fizic, chimic, mintal şi emoţional.

Rezultatele sunt spectaculoase în cazul tratării copiilor şi animalelor, deci efectul Placebo nu poate fi adus în discuţie.

bowen3

Terapia Bowen dă rezultate în tratarea afecţiunilor acute, cronice, neurologice sau psihosomatice.

Doar câteva dintre afecţiunile în care Tehnica Bowen şi-a dovedit eficacitatea sunt:

*   Probleme scheleto-musculare şi articulare: umeri înţepeniţi, afecţiuni datorate activităţii zilnice, probleme ale genunchilor şi şoldurilor, entorse şi luxaţii ale gleznei, dureri de spate, sciatică, scolioză, cifoză, restricţii de mişcare ale gâtului (lovitura de bici), toate afecţiunile datorate activităţilor sportive.

*    Afecţiuni sau dezechilibre ale organelor interne: infertilitate, migrene şi dureri de cap, astm şi bronşite, rinite, probleme renale, enurezis, dezechilibre ale tractului digestiv.

*   Dereglări ale sistemului imunitar şi boli autoimune, alergii, scleroză multiplă

*    Afecţiuni neurologice: Parkinson, sechele după accidente cerebrale…şi multe altele.

Cum ne puteţi găsi?

Pentru a primi tratament Bowen contactaţi terapeutul listat mai jos:

Dorin Roja

0744 339 883

Dorina Roja

0745 393 903

Tehnica originală Bowen este predată astăzi peste tot în lume.

Pentru mai multe informaţii accesaţi pagina noastră de internet:

www.bowtech.ro

www.terapiabowen.ro

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 20, 2013. Filed under Afaceri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *