Elevii și-au ales reprezentanții la nivel național

În perioada 4-7 februarie 2014, orașul Brașov a găzduit cel mai important eveniment pentru activitatea structurii reprezentative a elevilor din România. Adunarea Generală reprezintă momentul în care este ales în mod democratic noul Președinte al Consiliului Național al Elevilor, precum și cei doi Secretari Executivi ai organizației.

consiliul-national-al-elevilor-s-intrunit-la-cluj-pentru-stabili-noul-statut1367081605Evenimentul a fost organizat de Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor și de Consiliul Județean al Elevilor Brașov cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al altori parteneri locali şi naţionali.

Întâlnirea care a reunit peste 200 de elevi participanți în urma selecției naționale, venind din toate județele, a avut ca scop alegerea noului Președinte al Consiliului Național al Elevilor, a celor doi Secretari Executivi (al Departamentului de Educație și Comunicare și al Departamentului de Organizare Internă). Totodată, în urma desfășurării atelierelor tematice, delegații au conlucrat pentru întocmirea strategiei de dezvoltare organizațională a Consiliului Național al Elevilor pentru mandatul 2014-2015.

În urma desfășurării procesului electoral, au fost înregistrate următoarele rezultate: Eduard MITITELU – noul Președinte al Consiliului Național al Elevilor, Rareș Cătălin BÎRLE – Secretar al Departamentului de Organizare Internă, Tudor GĂITAN – Secretar al Departamentului de Educație și Comunicare (Relații Externe).  Aceștia vor completa echipa ce formează Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor, alături de cei opt președinți regionali: Delia LEPĂDATU (Nord-Est), Ioanis DIVOIU (Nord-Vest), Filip TISU (Vest), Alexandru ENĂCICĂ (Sud-Vest), Denis Adrian ANDREI (Sud-Muntenia), Dariana NISTOR (Centru), Cleopatra Alexandra NESTOR (București-Ilfov), Tudor Codrin BOSTAN (Sud-Est).

Deschiderea oficială a Adunării Generale a avut loc în data de 5 februarie 2014, în Sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, în prezența consilierului Ministrului Educației Naționale, Albert CRAIU, președintelui Asociației Consiliului Tineretului din România, Veronica ȘTEFAN, Președintelui Comisiei pentru Muncă, Familie și Protecție Socială din Senatul României, Liviu Marian POP, Managerului Public din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice, Elisabeta TRIFAN, Directorului General Cercetașii României, Mihaela GÂRLEANU, Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Mihai DRAGOȘ, reprezentanților Fundației Leaders, Adina GHIȚĂ și Beatrice ALEXANDRESCU, prefectului jud. Brașov, Mihai MOHACI și Inspectorului Școlar General, prof. Ariana BUCUR. Totodată, la închiderea oficială a evenimentului a fost prezent și ministrul Educației Naționale, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE care și-a arătat dorința de a avea o bună colaborare în acest mandat cu noul Birou Executiv, stabilind o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale în luna martie.

De asemenea, reprezentanții autorităților locale au transmis mesajul de bun venit reprezentanților elevilor. În decursul celor  patru zile, partenerii Consiliului Național al Elevilor au prezentat rezultatele parteneriatelor din mandatul precedent, precum și tendințele actuale.
În urma încheierii acestui eveniment, în fiecare județ se vor face diseminări ale rezultatelor în cadrul consiliilor județene ale elevilor, Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor dovedindu-se a fi un cadru adecvat pentru schimburi de bune practici.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 8, 2014. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *