Noii miniştri ai Guvernului Ponta au depus jurământul. Băsescu: „Mă impresionează numărul mare de miniştri tineri”

Noii miniştri ai Guvernului Ponta au depus, miercuri seară, jurămintele de învestitură în funcţii, în prezenţa şefului statului, a premierului Victor Ponta, a preşedintelui Camerei şi a vicepreşedintelui Senatului Cristian Dumitrescu. "Mă impresionează numărul mare de miniştri tineri", a spus Băsescu, menţionând că şi el a dorit să promoveze tinerii, iar cu unii dintre aceştia a avut succes, iar cu alţii nu a avut.

cine-sunt-cei-cinci-ministrii-care-au-depus-juramantul-in-aceasta-seara-161660Preşedintele a mai spus că, din acest punct de vedere, poate premierul Ponta va fi mai norocos. Potrivit lui Băsescu, tinereţea aduce şi mai multă fantezie în exercitarea guvernării, ceea ce este foarte bine. "Mult succes, o guvernare cât mai eficientă! Şampanie nu am, pentru că premierul mi-a dat un buget mic, aşa că discutaţi cu el să v-o dea la Palatul Victoria", le-a spus Băsescu membrilor Cabinetului Ponta, la finalul ceremoniei de la Palatul Cotroceni.

De asemenea preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri, decretul privind revocarea din funcţie şi numirea unor membri ai Guvernului.

Potrivit decretului, se revocă din funcţia de membru al Guvernului: Daniel Constantin – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Rovana Plumb – ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Dan Nica – ministrul pentru Societatea Informaţională, Nicolae Bănicioiu – ministrul Tineretului şi Sportului, Constantin Niţă – ministrul delegat pentru Energie, Dan-Coman Şova – ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Maria Grapini – ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism şi Adriana-Doina Pană – ministrul delegat pentru Dialog Social.

Potrivit decretului, se numesc în funcţia de membru al Guvernului Gabriel Oprea – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, Daniel Constantin – viceprim-ministru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Hunor Kelemen – viceprim-ministru, ministrul Culturii, Ioana-Maria Petrescu – ministrul Finanţelor Publice, Korodi Attila – ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Constantin Niţă – ministrul Economiei, Alexandru-Răzvan Cotovelea – ministrul pentru Societatea Informaţională, Nicolae Bănicioiu – ministrul Sănătăţii, Rovana Plumb – ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dan-Coman Şova, ministrul Transporturilor, Gabriela Szabó – ministrul Tineretului şi Sportului; Adriana-Doina Pană – ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Florin-Nicolae Jianu – ministrul delegat pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Răzvan-Eugen Nicolescu – ministrul delegat pentru Energie, Eugen Nicolicea – ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Bogdan-Dragoş-Aureliu Marian-Stanoevici – ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Aurelia Cristea – ministrul delegat pentru Dialog Social.

Potrivit decretului, încetează efectele decretelor din 19 şi 26 februarie de desemnare a unor miniştri interimari.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 5, 2014. Filed under Național, Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.