Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în 2016, pentru prima dată după 1.100 de ani

Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, pentru prima dată după 1.100 de ani, întâlnirea urmând să se desfăşoare la Biserica Sfânta Irina din Istanbul, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic, din anul 381.

Patriarhul-daniel-la-Sinaxa-panortodoxa-Sinod-panortodox"Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, în preajma Sărbătorii Rusaliilor şi se va ţine la Constantinopol, în celebra şi Sfânta Biserică a Sfintei Irina, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Decizia a fost luată la întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, organizată la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din cartierul Fanar (din Istanbul, n.r.), în perioada 5-9 martie", a spus IPS Mitropolit Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal, care a participat la întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe.

Mitropolitul Nifon a precizat că întrunirea s-a încheiat odată cu semnarea unui acord de către toţi întâistătătorii bisericilor ortodoxe.

"Desigur că pentru întreaga ortodoxie şi cu rezonanţe pentru întreaga creştinătate înseamnă un moment istoric deosebit, pentru că sunt mai multe interpretări în legătură cu definiţia Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Mai întâi, este vorba de faptul că, după 1.100 de ani, un sinod cu o astfel de autoritate va avea loc curând. De aceea, şi deciziile care s-au luat sunt foarte precise", a explicat IPS Nifon.

Mitropolitul Nifon a adăugat că în perioada următoare va începe procesul de pregătire a Sinodului Panortodox, care are o importanţă majoră pentru viaţa bisericii în lumea contemporană.

"Se va da impuls misiunii bisericii în societatea de astăzi şi sunt sigur că toate etapele de pregătire se vor ilustra prin studii teologice corespunzătoare şi prin dezbateri cu privire la natura şi scopul unui Sinod Panortodox pentru vremea noastră", a mai spus mitropolitul Nifon.

Pregătirea Sinodului Panortodox a început de la şedinţa panortodoxă de la Rodos, din anul 1961, fiind continuată în 1963 şi 1964, când s-au stabilit temele care urmau să fie discutate.

Întrunirea (Sinaxa) Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe a avut loc în perioada 5-9 martie, la Istanbul, delegaţiile fiind invitate de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Sanctitatea Sa Bartolomeu a spus că Sinaxa Panortodoxă are o importanţă vitală, în contextul schimbărilor neaşteptate din societatea ultimilor ani.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 11, 2014. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.