O nouă carte apărută recent sub semnătura poetului sătmărean Ioan Nistor: ”Reflexele textelor, note de lectură”

Poetul Ioan Nistor a scos recent de sub tipar o nouă carte, cu titlul ”Reflexele textelor, note de lectură”, la Editura Citadela din Satu Mare, o carte frumoasă ca realizare tipografică dar și în conținut. Răsfoind paginile cărții, ai în față imaginea unui scriitor exigent, iubitor de literatură, cititor al cărților cu creionul în mână și gânditor profund pe marginea lor, ”un cititor în exercițiul funcțiunii ei”, cum însuși autorul susține în primele rânduri ale cărții. Pentru el lectura ”seamănă cu o ascensiune de alpinist în necunoscutul de dincolo de nori”. Autorul susține, pe bună dreptate, că textele au ”portițe lăsate de autori, voluntar sau involuntar”, ca niște semne pe care cititorul le urmează.

DSC_0002-horzVorbește apoi, de ”mirajul lecturii”, de ”lectura făcută cu ochiul inimii”, cu ”aparatul de înregistrat”, ceea ce pentru el a fost întotdeauna o mare plăcere, cel puțin așa ne este invederat nouă. Semnatarul articolelor din carte, se referă și la unele lucruri, să zicem mai lumești, de ordin material: tirajul foarte scăzut al cărților, hazardul ce se constată în difuzare, imposibilitatea bibliotecilor de a achiziționa totul, lipsa reeditărilor pentru cărțile valoroase. Toate aceste minusuri au cauze de ordin financiar. Nu ar trebui să fie așa. ”Internetul ne oferă informații de moment, cartea în schimb rămâne, ea va fi mereu prietenul nostru”. Sunt cuvintele rostite de o directoare de editură recent, și câtă dreptate avea.

Ioan Nistor este un scriitor matur și profesionist, se află la cea de-a 15-a carte a sa. Se cuvine apoi să amintim numărul impresionant de articole, eseuri, cronici literare și interviuri pe care le-a publicat de-a lungul anilor, în paginile celor mai prestigioase reviste din țară: ”Steaua”, ”Tribuna”, ”Familia”, ”Vatra”, ”Ramuri”, ”Luceafărul”, ”Flacăra”, ”Convorbiri literare”, ”Viața Românească” etc. La fel de harnic a fost și este și pe tărâmul colaborării în revistele sătmărene: ”Poesis”, ”Solstițiu”, ”Acolada”, ”Școala sătmăreană”, ”Citadela”, ”Poesis internațional” etc. Această bogată activitate literară i-a adus numeroase premii. Ca o recunoaștere unanimă a valorii sale, în anul 2000, Ioan Nistor a fost primit ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Prin opera sa, Ioan Nistor dorește să ”contribuie constructiv la ideile viitorului”.

Lăsăm cititorului plăcerea să descopere în cuprinsul celor 19 articole ale cărții, judecățile pe care le emite autorul, pe marginea operelor unor scriitori precum: Mircea Cărtărescu, Petru Cârdu, Gheorghe Mocuța, Herta Müler (laureată a Premiului Nobel), Marta Petreu, ca să-i amintim doar pe câțiva. Să nu-l uităm nici pe concitadinul nostru, Petre Got, profesor timp de un deceniu în orașul de pe Someș. Merită să citim acele câteva pagini rezervate lui Petre Got, deoarece el într-adevăr este un poet important al literaturii noastre. În creația sa unii văd tentativa de ”remitologizare a naturii prin poezie”.  Stă mărturie volumul de poeme ”Autoportret târziu”.

În partea finală a volumului, Ioan Nistor se oprește asupra a două romane sătmărene din secolul XX, romanul postum ”Alberia”, de George Boitor și ”Câșlegi într-un picior”, de Rodion Markovits. Primul roman este un lung poem de dragoste, un roman al unei iubiri chinuite, ”o litanie a iubirii pierdute, devastate”, în care personajul principal, George, este un alter ego al poetului George Boitor. Acesta a pregătit pentru tipar șase volume, ”Alberia” fiind trimis Editurii Eminescu, dar care nu a mai apărut. Poetul a murit în împrejurări tragice, în 1976, la nici 42 de ani.

Cel de-al doilea roman, ”Câșlegi într-un picior”, al lui Rodion Markovits, scriitor readus în memoria sătmărenilor din inițiativa poetului George Vulturescu, este un roman despre viața omului simplu în vreme de război. În roman este evocat satul natal Gherța Mică, din timpul Primului Război Mondial, satul oșenesc de acum 100 de ani. Romanul descrie efectele războiului, într-un loc departe de front. Bărbații pleacă la război, nu rămân acasă decât femeile, copii, bătrânii și invalizii. În atare situație viața satului se derulează oarecum pe dos. Ies la suprafață toate defectele omenești. Păcatul se amplifică, iar războiul distruge ”biologic și moral”. Listele de morți ”încep să curgă”.

Scriitorul maghiar Méliusz József spune că romanul este ”o proză antihabsburgică”, un roman de front, în care sunt înșirate câteva destine umane ”pe care zeul războiului le strivește sub bocanci acasă, din clipa în care peste sat s-a rostogolit tunetul de tobă războinică”. În finalul romanului ne dăm seama că războiul nu a fost al oamenilor, în schimb coșmarul le aparține în totalitate.

Cartea poetului Ioan Nistor merită citită. El este un scriitor plin de gânduri și fapte bune. Ia atitudine în vremurile când globalizarea este tot mai prezentă, când se gândește o regionalizare ”cu capul sucit”, iar frontierele se spiritualizează.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 13, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *