O poveste incredibilă despre demoniaci sau posedați

Demoniacii sau posedații sunt oamenii în care diavolul și-a găsit domiciliul. Ei sunt mai mult sau mai puțin agitați, în funcție de poziția Lunii. Istoricul Josephus afirma că nu diavolul intră în corpul posedaților și-i chinuie, ci sufletele celor păcătoși. Evreii alungau pe diavol din trupul posedaților cu rădăcină de «barath» pronunțând anumite cuvinte. Se știe că Mântuitorul îi alunga prin puterea lui divină, că el a transmis această putere apostolilor și urmașilor lor, dar că această virtute a scăzut cu totul.

posession -middle ageSe cunosc demoniaci cărora diavolul le-a smuls unghiile de la picioare fără ca aceștia să simtă vreo durere. Unii mergeau în patru labe sau se târau pe spate și pe burtă. Au fost de asemenea văzute femei care mergeau cu capul în jos, altele alergând pe străzi despletite, aproape goale, scoțând strigăte teribile. Alții se simțeau gâdilați la picioare, fără să știe de cine sau vorbeau limbi pe care nu le învățaseră vreodată.

O femeie adusă de un stareț la mănăstirea sa din Londra, s-a bucurat o vreme acolo de îngrijirile necesare. Cu timpul însă, ea a fost lăsată în părăsire. Fără prieteni, fără venituri, ea a căutat, cum era și firesc, consolarea pe lângă fanatici, care i-au împuiat capul cu povești. Repede, a devenit posedată. Greutatea era să se afle dacă spiritul ce o poseda era din infern sau din cer (căci adesea și îngerii se amestecau în această treabă). Dar îndoielile nu au întârziat să se clarifice: vărsături de ace răsucite, palmele întoarse pe dos au făcut să fie identificat diavolul în persoană. Nenorocita și-a pierdut darul vorbirii și gura ei scotea cuvinte în care martorii au recunoscut imediat vocea diavolului. Ea a fost deci declarată demoniacă în toată regula.

Dar cine o adusese în starea aceasta? Călugări și călugărițe au venit să-i ceară numele celui vinovat. Pierdere de vreme. Niciun răspuns! Nimeni din aceștia n-avea dreptul s-o chestioneze. Când, prin forța magiei, un spirit al infernului ia în stăpânire pe cineva, acesta are dreptul să nu răspundă, cu condiția ca cel ce-l interoghează să nu fie episcop, căci atunci e obligat să spună adevărul.

Prin urmare, a sosit la mănăstire episcopul cel mai apropiat și secretul a fost scos la lumină. Diavolul a mărturisit în sila că el e supus starețului, din ordinul căruia se află în locuința prezentă (corpul femeii) și că e hotărât să rămână la datorie. Episcopul, foarte priceput exorcist, s-a folosit cu succes de armele bisericii. Starețul a fost acuzat public de vrăjitorie. Martori numeroși și serioși l-au acoperit cu acuzații grave, 14 persoane de încredere au garantat că l-au auzit pe diavol vorbind limba latină. Ce apărare să opui la asemenea autorități? Astfel, în urma unui proces, vinovatul a fost condamnat și a pierit, ca atâția alți eretici, aruncat pe rug.

Ce timpuri! Oamenii din acele vremi nu erau ca cei de azi, necredincioși, ci pioși și vrednic credincioși… În trecut existau în Franța și în toată Europa o mulțime înspăimântătoare de posedați și călugării nu mai făceau față acestei situații. Astăzi nu se mai vede așa ceva.

Se putea recunoaște o persoană demoniacă după mai multe semne sigure și a căror cauze naturale nu puteai să le cauți fără să fii acuzat de crimă: contorsiuni, obraji buhăiti, imobilitate, sunete scoase din stomac, fixitatea privirii, sângele care nu curgea când era înțepat corpul etc.

Almeea.com

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 11, 2014. Filed under Mistere. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *