Manifestări în cinstea Zilei Eroilor, în municipiile Satu Mare și Carei

Cu prilejul Zilei Eroilor, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Satu Mare şi Garnizoana Satu Mare vă invită să participaţi la manifestările care se vor desfăşura joi, 29 mai 2014, după următorul program:

DSC_0133Orele 12.00 – Cimitirul Eroilor, parastas în memoria eroilor, depuneri de coroane;

Orele 13.00 – Monumentul Ostaşului Român, intonarea imnului de stat, parastas, alocuţiuni, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare constituită cu ocazia Zilei Eroilor.

Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram invită cetăţenii, reprezentanţii instituţiilor publice, partidelor şi formaţiunilor politice, organizaţiilor nonguvernamentale şi presei locale să participe la manifestări.

Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei de asemenea îi invită pe cetățenii orașului Carei la manifestările organizate cu ocazia Zilei Eroilor, joi 29 mai 2014 de la ora 12.00, la Monumentul Ostașului Român din municipiul Carei.

În cadrul evenimentului vor avea loc depuneri de coroane din partea oficialităților locale, a partidelor politice și a asociațiilor, un Te Deum oficiat de preoți din cadrul Parohiei Ortodoxe Carei și un scurt moment artistic.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 27, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *