190 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, eroul și simbolul luptei pentru afirmarea națională a românilor transilvăneni

Națiunea română marchează cu venerație ziua de naștere a celui care este și va fi întotdeauna eroul și simbolul luptei pentru afirmarea națională a românilor transilvăneni. Avram Iancu este omul legendar intrat de mult în conștiința poporului român. Mitul lui își are geneza în însăși istoria acestui popor. El a devenit, încă în viață, sursă de inspirație pentru mitul și legenda populară. Avram Iancu este slăvit ca mântuitor al iobăgiei. ”Dă Iancu cu tunurile/ De răsună dealurile/ Până Iancu se crăiește/ Iobăgia nu mai este”.

Aavram-iancu2vram Iancu s-a născut la 1824 în Vidra de Sus, în Munții Apuseni într-o familie de țărani înstăriți. Nu se cunoaște data exactă a nașterii sale, după propriile mărturisiri s-a născut ”în vremea cireșelor”. Tatăl, Alexandru, a fost iobag, pădurar, apoi jude domenial. Mama lui Avram a fost Maria Gligor. Familia avea doi copii. Ioan (1822-1871) și Avram (1824-872), Avram Iancu a urmat școala primară în satul natal. Gimnaziul l-a urmat la Zlatna, iar liceul la Cluj, la Liceul Piarist. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept de la Cluj. După absolvire a fost primit cancelist la Târgu Mureș la Tabla regească, adică Curtea de Apel a Transilvaniei. Trece examenul de avocat în martie 1848. Tinerii români de la Târgu Mureș participă la 25 martie la o manifestație patriotică. Tinerii au adresat împăratului un memoriu prezentat și primarului din Târgu Mureș. Memoriul a fost semnat și de tinerii români cu credința acordării drepturilor naționale ”tuturor națiunilor de limbă felurită din Transilvania și Ungaria, existența națională și limba maternă, iar eliberarea din iobăgie să se îndeplinească fără nici o despăgubire bănească”.

Alături de Alexandru Papiu Ilarian, Samuil Poruțiu, Florian Micaș și alții, Avram Iancu este prezent la Blaj la 1 aprilie 1848, unde are loc o consfătuire politică. Deoarece a participat la întruniri și la mobilizarea poporului pentru acțiune politică a fost considerat ”primejdios”. Adunările de protest au determinat autoritățile să declare starea de asediu. Adunarea din Duminica Tomii s-a ținut fără aprobarea guvernatorului Transilvaniei. La această adunare, din 30 aprilie 1848, Avram Iancu a participat în fruntea a 2.000 de moți. Moții au decis să nu se mai considere iobagi, și au refuzat să presteze slujbele iobăgești.

La Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, Avram Iancu a participat în fruntea a 10.000 de moți. El a luat parte la toate discuțiile de aici. La adunare au participat și revoluționarii moldoveni și munteni. Adunarea a decis trimiterea a două delegații cu revendicările românilor, una la Viena și alta la Cluj. La consfătuirea de la Câmpeni, de la sfârșitul lunii mai, Avram Iancu a susținut îndeplinirea sarcinilor iobăgești până la ștergerea lor pe cale legală. Numai nerezolvarea lor pe această cale îndreptățește la recurgerea la forță. Guvernul de la Cluj a hotărât anexarea Transilvaniei la Ungaria și dizolvarea Comitetului Național de la Sibiu.

Masacrul de la Mihalț, uciderea de către gărzile maghiare a 12 țărani români îl determină pe Avram Iancu să plece în Țara Moților, pentru a pregăti poporul pentru rezistență. Desființarea iobăgiei a fost publicată la 18 iunie. O comisie maghiară a început să ancheteze acțiunile românești din Apuseni și chiar să facă arestări. Avram Iancu a refuzat să se prezinte în fața acestei comisii declarând că nu a făcut rău nimănui, moții s-au înarmat numai în scop de apărare.

La 21 septembrie Avram Iancu participă la a treia Adunare Națională de la Blaj în fruntea a 6.000 de moți înarmați. Încercarea colonelului Vay de a trimite acasă pe țărani, 60.00 din toată Transilvania, a dat greș. Pe lângă revendicările democratice românii au respins unirea Transilvaniei cu Ungaria. Meritul lui Avram Iancu este de a fi înființat Legiunea Auraria Gemina, el fiind numit comandant cu rang de prefect. Legiunea își avea taberele de instrucție la Câmpeni, Bistra, Bucium și Măgina, comandanți fiind Nicolae Corcheș, Alexandru Bistran, Dionisie Popovici și Simion Probu-Prodan. Avram Iancu a luat parte la acțiunile militare inițiate de austrieci pe direcția Teiuș-Cluj apoi defileul de la Ciucea. În condițiile în care armata maghiară sub conducerea generalului Iosif Bem ocupă aproape toată Transilvania, românii, la 17-20 ianuarie 1849 participă la o conferință la Zlatna, în vederea stabilirii planului de acțiune. Avram Iancu a condus luptele de la Abrud, în total două bătălii încheiate cu înfrângerea trupelor maghiare conduse de maiorul Hatvani Imre. A urmat o a treia bătălie la Abrud contra forțelor maghiare conduse de colonelul Kemény Farkas. Dușmanul s-a retras înregistrând 500 de soldați morți. S-a încercat prin intermediul lui Nicolae Bălcescu convingerea lui Avram Iancu să înceteze lupta, fără succes. A urmat demersul lui Eftimie Murgu care însă, nu poate ajunge în munți decât până la Ilia. În condițiile ofensivei victorioase a armatelor austro – ruse, Avram Iancu face o singură concesie forțelor maghiare, promite că nu-i va ataca și-i va lăsa să se retragă.

O întrevedere între Avram Iancu și generalul rus Luders nu reușește din cauza ostilităților austriecilor, a comandantului de la Alba Iulia, care aflase de tratativele româno-maghiare. A urmat dezarmarea treptată a unităților românești. Merită să mai amintim memoriul lui Aram Iancu și Axente Sever adresat generalului Luders prin care se cerea intervenția țarului pe lângă împărat pentru cauza românilor. Țarul a răspuns că nu poate interveni într-o problemă a imperiului austriac.

Un episod neplăcut este arestarea de către austrieci a lui Avram Iancu la târgul de la Hălmagiu. Iancu fiind eliberat la presiunea românilor. În anul următor,1850, Avram Iancu cu o delegație românească s-a dus la Viena, fiind primită de împărat la 8 martie 1850. I s-au recunoscut meritele și i s-au dat asigurări și promisiuni. Țarul Rusiei i-a conferit Ordinul Sf. Ana, clasa a II-a, iar împăratul austriac ”Crucea de Aur pentru merite cu coroană”, decorație pe care Avram Iancu a refuzat-o. A urmat o nouă audiență la împărat, în august 1850 și iar românii s-au ales doar cu promisiuni. Avram Iancu a refuzat să colaboreze cu așa-zisele comisii de investigare. S-a implicat activ în organizarea primirii împăratului, în vizită în Transilvania, în 1852, dar a refuzat să se întâlnească cu acesta. Mai târziu a zădărnicit efectuarea unor măsurători în slujba statului, fapt pentru care a fost arestat și dus la Alba Iulia unde a fost maltratat. I s-a intentat un proces la care a fost achitat. Avram Iancu a refuzat să ocupe slujbe importante și chiar despăgubirile oferite de austrieci. Ultimele două decenii Avram Iancu le-a petrecut bolnav și deprimat. Așa cum susține Dudaș Florin în cartea sa, ”Avram Iancu în tradiția românilor” (1998), ”Craiul Moților n-a suferit de nicio psihoză, prin urmare pe limbaj laic, nu a fost nebun… manifestările psihice ale lui Iancu sunt de natură reactivă, țin mai mult de alterări provocate de împrejurări externe, care însă nu depășesc domeniul normalului”.

Avram Iancu s-a stins din viață la 10 septembrie 1872, pe prispa brutăriei lui Ioan Stupină din Baia de Criș. A fost înmormântat a 13 septembrie 1872. 36 de preoți în frunte cu protopopii Mihălțeanu și Balint au oficiat serviciul religios, au participat zeci de mii de moți care l-au condus pe ultimul drum la cimitirul din Țebea pe cel care-l considerau ”martir național al românilor”. ”L-au așezat în mormânt la Țebea, în brațele de bunic ale gorunului lui Horea – scrie Alexandru Hodoș în ”Focurile de pe culme (1972), ca un simbol al unei rubedenii de simțire și ca un semn de nădejde pentru ziua de mâine”. Ziarul ”Federațiunea” scria: “nu este inimă necoruptă română care, la amintirea acestui stejar ardelean, să nu-și ridice cu fală capul către cer, să nu fie mândru de originea și neamul său și să nu-și umple pieptul cu curaj și tărie, cu zel și abnegație pentru crâncena dar dulce luptă de existență, libertate și patrie română”. Liviu Rebreanu scria la adresa marelui român: ”Avram Iancu a fost și întotdeauna va fi în actualitate, regele munților, căpitanul moților, mândria ardelenilor”.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 6, 2014. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *