Elena Udrea a fost aleasă președinte al Partidului Mișcarea Populară

Elena Udrea a fost aleasă, sâmbătă, la Congresul PMP, în funcţia de preşedinte al acestui partid, obţinând 742 voturi, în timp ce contracandidatul său Daniel Funeriu a întrunit 209 voturi. Funcţia de preşedinte al PMP a fost disputată, la Congresul de sâmbătă, de Elena Udrea şi Daniel Funeriu.

elena_udreaCeilalţi trei candidaţi înscrişi iniţial în competiţia pentru şefia PMP – Adrian Rădulescu, Gelu Vişan şi Adrian Papahagi – au anunţat sâmbătă că se retrag din cursă. Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au precizat că o susţin pe Elena Udrea, iar Adrian Papahagi că îl sprijină pe Daniel Funeriu. Pe lângă preşedintele partidului, delegaţii la Congresul PMP urmau să aleagă şi cei opt vicepreşedinţi, opt secretari executivi, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi. Rezultatul votului pentru aceste funcţii urmează să fie anunţat.

După anunţarea rezultatului votului pentru funcţia de preşedinte al PMP, în sală s-au auzit din nou ritmurile melodiei "Happy", care au răsunat şi în debutul reuniunii, momentul fiind de asemenea marcat prin lansarea de confeti. Adrian Papahagi a anunţat, sâmbătă, la Congresul PMP, că se va retrage din cursa pentru şefia partidului, pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu.

Gelu Vişan, candidat la şefia PMP, a anunţat, sâmbătă, în discursul susţinut în cadrul Congresului partidului, că se retrage din cursa pentru postul de preşedinte al formaţiunii şi le-a solicitat delegaţilor să o voteze pe Elena Udrea pentru această funcţie. Congresul PMP s-a desfăşurat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în cursa pentru şefia partidului rămânând înscrişi, la final, doi candidaţi, în condiţiile în care Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au anunţat că se retrag din cursă şi susţin candidatura Elenei Udrea, iar Adrian Papahagi a renunţat la competiţie pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu.

Adrian Rădulescu a anunţat decizia de a se retrage din cursă printr-un comunicat de presă difuzat sâmbătă. "Sunt om de echipă şi am suficientă experienţă politică încât să înţeleg ce drum trebuie să urmeze Mişcarea Populară pentru a deveni principalul partid de centru-dreapta din România. Avem nevoie de un lider autentic, care să adune oamenii în jurul lui, gata să muncească 24 de ore pe zi dacă este nevoie, care să se lupte cu adversarii politici şi să fie şi carismatic. De aceea cred că soluţia este Elena Udrea. M-am înscris primul în această competiţie, înainte ca ea să se înscrie, aşa că acum am decis să mă retrag şi să îi acord Elenei Udrea susţinerea mea", a declarat Adrian Rădulescu, conform sursei citate.

Întrebată, înainte de începerea Congresului PMP, despre retragerea lui Adrian Rădulescu din competiţia pentru şefia partidului, Elena Udrea a spus că nu este un gest care să o surpindă, arătând că acesta s-a înscris în competiţie înainte ca ea să facă acest demers.  "Am făcut întotdeauna echipă cu domnul Rădulescu, îi mulţumesc pentru susţinere, nu este neapărat un gest care să mă surprindă, este un om care a muncit mult pentru partid", a spus Udrea.

Întrebată dacă preşedintele Traian Băsescu a fost invitat la primul Congres al PMP, Udrea a arătat că, din câte ştie, şeful staului a fost invitat, însă este plecat din ţară. Udrea a fost întâmpinată pe holul Palatului Parlamentului, unde are loc evenimentul, de Daniel Funeriu, şi el candidat la şefia PMP, care i-a oferit un măr verde, simbolul partidului. "Sper să fac echipă cu domnul Funeriu", a spus Udrea.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 8, 2014. Filed under Național, Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *