Peste 6.000 pachete cu țigări au fost confiscate de polițiștii din cadrul ITPF Sighetu Marmației

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și ridicat în vederea confiscării peste 6.000 pachete țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 58.000 de lei. În data de 14 iunie a.c., la nivelul ITPF Sighetu Marmației a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.

Picture 306Astfel, în jurul orei 21.00, un echipaj al poliției de frontieră, din cadrul Sectorului PF Negrești Oaș, aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca Fiat. În momentul în care conducătorul auto a observat echipajul poliției de frontieră, a oprit brusc, abandonând mașina și fugind într-o livadă din apropiere.

Polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea bărbatului, acesta fiind reținut imediat și identificat ca fiind Vasile C., de 42 ani, domiciliat pe raza județului Sălaj. La controlul efectuat asupra mașinii, în aceasta au fost observate mai multe colete cu țigări fapt pentru care autoturismul precum și persoana în cauză a fost condusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.456 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de 39.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun. Totodată, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Tot sâmbătă, 14 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, într-o zonă muntoasă de la frontiera cu Ucraina. Astfel, în jurul orei 20.30, lucrătorii noştri au observat mai multe persoane care se deplasau de la linia de frontieră spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză moment în care bărbații au abandonat coletele și datorită terenului accidentat au reușit să fugă. Imediat, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice, în vederea reţinerii persoanelor care au fugit.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, însoțită de câinele de urmă Noza care i-a condus pe polițiștii de frontieră până la un imobil de pe raza comunei Bistra, jud. Maramureș. Au fost descoperite 4 colete voluminoase care conţineau 2.200 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de peste 19.000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate. 

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 15, 2014. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *