Se împlinesc 115 ani de la nașterea marelui critic și istoric literar român, George Călinescu

Între marii noștri critici literari și istorici literari, la un loc de cinste se înscrie George Călinescu, o personalitate enciclopedică de primă mână. Lui îi datorăm monumentala lucrare, de 948 de pagini, ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941). Opera lui de sinteză pornește de la prima atestare documentară în limba română ”Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung” și se termină în epoca contemporană a autorului, epoca interbelică.

George_Calinescu1George Călinescu s-a născut la 19 iunie 1899 în București. Numele lui la naștere a fost Gheorghe Vișan, fiul din flori a Mariei Vișan, menajeră în casa împiegatului CFR Constantin Călinescu și a soției acestuia Maria, care au adoptat copilul în 1907. Copilăria a petrecut-o la Botoșani, unde a fost Constantin Călinescu transferat, apoi la Iași. Aici a fost înscris la Școala ”Carol I”, apoi la București la gimnaziul ”Gheorge Șincai” și în sfârșit la ”Dimitrie Cantemir”. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din București, unde i-a avut ca profesori pe istoricii Nicolae Iorga și Vasile Pârvan, pe literații Mihai Dragomirescu, Ovid Densușianu și Ramiro Ortiz. Despre acestea din urmă, George Călinescu a notat: ”De la acesta am deprins a scrie cărți, cu el am deprins meșteșugul informației și al construcției critice pe substrat istoric, de la el știu tot ce știu”. Licența în litere și-a luat-o în 1923, în limba italiană, cu teza ”Umanismul lui Carducci”. A fost profesor de italiană pentru scurt timp la mai multe licee din București și Timișoara. Câștigând o bursă de doi ani, a plecat la specializare la Școala Română din Roma, unde director era Vasile Pârvan, care îi va deveni un adevărat ”părinte” spiritual. Aici a întreprins intense cercetări arhivistice de mare folos în activitatea lui viitoare.

A debutat cu versuri la ”Universul literar” și ”Sburătorul”, fiind apreciat de Eugen Lovinescu, care a afirmat despre el: ”Domnul Călinescu este mintea cea mai ascuțită a generației de astăzi. Am credința că mă va continua în critica literară”. Prima lui lucrare a fost scrisă în italiană, ”Alcuni missionary catolici italiani della Moldavia nei secoli XVII e XVIII” (1925).

În 1926 s-a stabilit la București, unde a obținut o detașare la Liceul ”Gheorghe Șincai”. A frecventat cenaclul literar al lui Eugen Lovinescu, ”Sburătorul” și a editat din 1927 și 1930 revistele ”Sinteza” și ”Capricorn”. Revistele au eșuat financiar iar George Călinescu a devenit cronicar la ”Viața românească”. A obținut titlul de doctor în litere la Universitatea din Iași, cu teza ”Avatarurile faraonului Tla”. Cariera universitară a început-o la Iași, unde a ocupat postul de conferențiar, după ce a trecut cu notă maximă concursul pentru acest post. În 1945 s-a transferat la Universitatea din București.

Din 1926 a colaborat la numeroase reviste: ”Universul literar”, ”Viața literară”, ”Gândirea”, ”Capricorn”. A făcut parte și din colectivul de conducere al revistei ”Viața românească”. Până în anul 1947, a colabortat și la ”Revista Fundațiilor Regale” condusă de doi filologi de seamă, Alexandru Rosetti și Camil Petrescu. De numele lui se leagă fondarea la Iași, în 1939 a revistei ”Jurnalul literar”, pe care a condus-o, apoi ”Lumea”, ”Tribuna poporului” și ”Națiunea”.

După abdicarea regelui în 1947, George Călinescu a fost scos de la catedră, în ciuda faptului că în perioada interbelică a manifestat idei de stânga. În anii 50 a devenit director al Institutului de Teorie literară și Folclor. În această calitate a coordonat revista ”Studii” și cercetări de istorie literară și folclor (1952-1965). A fost rechemat la catedra universitară în 1961.

George Călinescu a scris două cărți de poezie, ”Poesii” (1937) și ”Lauda lucrurilor” (1963). În proză i-au apărut: ”Cartea nunții” (1963), ”Enigma Otiliei” (1938), ”Trei nuvele” (1949), ”Bietul Ioanide” (1953), ”Scrinul negru” (1965). În istorie și critică literară a scris despre viața și opera lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Gr. M. Alecsandrescu, Vasile Alecsandri, iar în publicistică ”Cronicile optimismului” (1964), ”Ulyse” (1967). Impresiile de călătorie le-a consemnat în volumele ”Kiev”, ”Moscova”, ”Leningrad” (1949) și ”Am fost în China Nouă” (1953).

În 1949, George Călinescu a devenit membru al Academiei Române. S-a bucurat de aprecieri pozitive, mai ales între anii 1955-1965, când și-a putut retipări întreaga operă, în afara Istoriei sale monumentale consacrate literaturii române. A fost înconjurat de onoruri, apreciat și omagiat.

S-a stins din viață la 12 martie 1965, fiind bolnav de ciroză hepatică. După 1990, a început o controversată reevaluare a întregii sale opere. El fiind și liderul Partidului Național Popular, care a sfârșit absorbit de Partidul Comunist. În toată perioada 1946-1965 a fost deputat în parlamentul României.

Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 18, 2014. Filed under Cultură-Educație, Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *