PDL Satu Mare lansează proiectul „Bunicii navighează”, de inițiere a vârstnicilor în ultilizarea calculatorului

Păstrați legătura cu cei dragi aflați la distanța în cel mai eficient mod. Cu ajutorul calculatorului și internetului nu veți mai fi singuri. Distanțele față de cei dragi devenite tot mai mari vor fi spulberate. Nu este complicat. Vă ajutăm noi.

totiUn grup de membri din PDL Satu Mare și-au propus să apropie persoanele de vârsta a treia de cei dragi și de întreaga lume.

PDL Satu Mare, vine în sprijinul persoanelor de vârsta a treia, a pensionarilor, prin organizarea unui curs de inițiere în tainele calculatorului, respectiv, în realizarea și folosirea și unui cont de facebook. La sfârșitul acestui curs, odată cu obținerea diplomei onorifice de “nou utilizator de facebook”. fiecare cursant „va naviga” și va deține un cont pe cea mai mare rețea de socializare.

Proiectului debuteaza în municipiul Satu Mare, iar în funcție de interesul manifestat și de numărul de înscriși cursul se va ține și în alte localități din județ.

Durata cursului este de o lună. Am demarat înscrierile pentru prima grupa de 30 de cursanți. Primul venit, primul servit.

Informații suplimentare găsiți la sediul PDL Satu Mare situat în Piata Libertatii nr. 17, parter, sau la numărul de telefon: 0361-401900.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 28, 2014. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *