Dan Marius Cosma și-a lansat la Biblioteca Județeană noul său roman, intitulat ”Cetățuia”

Noul roman al lui Dan Marius Cosma, intitulat ”Cetățuia”, a fost lansat luni, 30 iunie în Sala multimedia de la Biblioteca Județeană Satu Mare. Cartea a apărut în condiții grafice excelente la Editura ”Citadela” din Satu Mare. Activitatea de lansare a fost moderată de directoarea Bibliotecii Județene, Lacrima Teocan Istrăuan. Despre carte și autor a vorbit mai întâi Nicoleta Câmpean, care a subliniat caracterul realist al romanului, cum sunt de fapt toate romanele autorului, talentul acestuia de a include în roman fragmente din viața de fiecare zi.

DSC_0307Omul de cultură Voicu D. Rusu a constatat că autorul este într-un avânt creator, fapt dovedit de acest al patrulea roman al său. Este o carte bine inspirată, conține atât pasaje legate de realitate cât și scene fantastice. Voicu D. Rusu a subliniat caracterul unitar al cărții, subiectul fiind țesut în jurul cetățuii lui Pintea, loc de cercetare și de reflexie, un loc care permite autorului să facă comentarii interesante. Sfârșitul romanului are valențe dramatice. Merită citită în întregime. Autorul este un scriitor consacrat, înzestrat cu har și în același timp este și un talentat pictor.

Scriitorul Ion Bala a remarcat faptul că, cu fiecare carte a sa, Dan Marius Cosma își demonstrează valoarea. ”Cetățuia” este o carte plină de esență, o carte realistă, poate prea aproape de realitate. Autorul manifestă un real talent de a trece de la real la fantastic fără ca cititorul să observe acest lucru. În ”Cetățuia” se regăsesc și pasaje din romanele lui anterioare.

DSC_0310Editorul Aurel Pop a subliniat că editura pe care o conduce de la început și-a fixat drept scop editarea cărților autorilor sătmăreni. Pe lângă cele patru romane autorul a mai scris și două reușite monografii. La 36 de ani pe care îi are, a scris deja peste 2.000 de pagini. Ultimul roman, care de fapt este un microroman, demonstrează un autor prolific, dăruit scrisului. Aurel Pop a mulțumit autorului că a ales să colaboreze cu Editura Citadela și a mulțumit Bibliotecii Județene pentru că a mijlocit  această lansare.

DSC_0309Din sală au mai vorbit scriitorul Ioan Anițaș, care a făcut unele observații la adresa cărții. A fost de părere că ar fi bine ca înainte de tipărire carțile să fie citite de mai multe persoane pentru a evita unele greșeli, Loredana Știrbu l-a felicitat pe autor și a mărturisit că cetatea lui Pintea este un subiect care a intrat și în preocuparea sa de scriitoare. Ing. Mircea Pârlea a spus că microromanul lansat este o concluzie la romanele anterioare ale autorului. Cititorul este preocupat să citească romanul ca să descopere cine este în realitate personajul principal Ioan Costiniu.

În încheiere, autorul Dan Marius Cosma a mulțumit pentru aprecierile făcute și pentru prezența în număr atât de mare a iubitorilor de literatură la lansarea cărții sale și a oferit autografe.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 30, 2014. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to Dan Marius Cosma și-a lansat la Biblioteca Județeană noul său roman, intitulat ”Cetățuia”

  1. S-a intamplat la aceasta lansare de carte un lucru deosebit si un fel de INCEPUT. Mergem la lansare, luam 1-2 carti (cate apucam), apoi o cafea imbunatatita serios si plecam oarecum plictisiti spre casa. La un an, cartea este tot necitita. S-a pus problema azi, ca, dintr-un oarece bun simt, sa platim macar simbolic stradania financiara a autorului. Nu este o idee rea, de n-ar ofensa lumea. Parerea mea este ca un prieten bun trebuie sa stie ca publicarea unei carti te cam costa, sa se gandeasca sa ofere suma ceruta de autor pe volum, sa nu se supere cand autorul spune pretul ca si asa el nu va spune deacat pretul pe jumatate.

    Azi a fost un inceput. M-as bucura ca iubitorii de carte sa inteleaga corect mesajul acestei intamplari literare si sa nu ocoleasca lansarile ce vor veni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *