Revista internațională de cultură Cervantes, la numărul 7

Recent a apărut în condiţii grafice excelente nunărul 7 pe luna februarie 2013 al revistei Cervantes, revistă internaţională de cultură a cărei fondator şi redactor-şef este scriitorul George Terziu.

DSCN0003În cuvântul editorului, George Terziu face câteva consideraţii personale asupra iubirii, profitând de sărbătorirea zilei Sf. Valentin. Mărturiseşte sincer că viziunea lui despre dragoste şi iubire "e departe de a celor ce îşi pun poze pupându-se via iPhone şi îşi modifică falsitatea vieţii în Istragram". Ajunge la concluzia că "într-o ţară de creştini ortodocşi, iubirea frăţească este vitală".

În editorialul său, Boris Marian consideră că revista Cervantes, ajuns la numărul şapte, aşa cum Lumea a fost creată în şapte zile, a pornit pe un drum bun care "permite o bună deschidere spre mintea şi inima cititorului". Este bine că revista nu s-a ancorat numai în zona numelor deja consacrate ci permite promovarea "unor talente tinere şi mai puţin tinere", demonstrând că "filonul de aur nu este secat". Boris Marian atrage atenţia că după cinci deecenii de dictatură, cenzură, control şi opresiune, cultura a reînviat dar trebuie să fim atenţi că nici subcultura nu a murit, ea nu se lasă învinsă".

Revista Cervantes acordă un spaţiu generos poeziei, publicând creaţiile a nu mai puţin de 19 autori, de la cele ale seniorilor Zigmond Tauberg, Boris Marian, Gheorghe Popescu-Ger, la mai tinerii dar foarte talentaţii poeţi Ghiţă Georgian, Sonia Murguleţ, Masha Alexandrova, Raluca Neagu şi Alexandra Tabără.

La rubrica "Personalitatea lunii" este prezentă o româncă al cărei talent a cucerit Parisul, creatoarea de modă cu notorietate europeană, Silvia Terziu, fiica lui George Terziu, care a avut marea şansă de a lucra alături de faimosul Marc Jacobs. Tânăra creatoare este originară din Timişoara, este stabilită de câţiva ani la Paris. Este absolventă a Universităţii Internaţionale de Modă Esmond.

La rubrica "Proză" semnează Mihail Grămescu cu "Legea lui Humboldt în Paradis şi blestemul nemuririi", Catia Maxim, cu povestirea "Opal", Liliana Ghiţă Boian cu "Torentele sufletului (Mitul infidelităţii sau între aritmie şi tahicardie"), Mircea Naidin, un foarte talentat scriitor al genului SF, cu fragmentul "Kutkhu".

Nicolae Rusu semnează o bogată rubrică de cronici de carte, iar Costin Tuchilă una de cronică a artelor. Revista are numai de câștigat prin găzduirea unor rubrici precum "Curiozităţi din lumea literară”, în cadrul căreia aflăm mai multe despre scriitoarele celebre care au fost internate în ospicii.   

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 17, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.