Informații de la AJOFM despre încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, angajatorii care nu au obligația legală de a angaja persoane cu handicap, precum și cei care în raport cu numărul de angajați și-au îndeplinit obligația potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap și încadrează în muncă pe o perioadă nedeterminată, persoane cu handicap, beneficiază de o subvenție în sumă lunară egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare în luna pentru care se face plata pentru fiecare persoană încadrată iar această sumă se acordă pe o perioadă de 12 luni.

contract muncaSubvenția se acordă începând cu data încheierii convenției, care se încheie între angajator și agenție și va fi dedusă din contribuția pe care angajatorul este obligat să o vireze în contul bugetului asigurărilor pentru șomaj.în cazul în care suma cuvenită este mai mare, diferența va fi achitată de către AJOFM prin virament în contul angajatorului. Suma lunară se acordă angajatorului proporțional cu timpul efectiv lucrat de către persoanele astfel încadrate.

Pentru perioada în care raporturile de muncă sunt suspendate, subvenția nu se acordă. Angajatorii care încadrează pe durată nedeterminată persoane cu handicap, au obligația să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 18 luni de la data încadrării în muncă.

Angajatorii care încetează din motive imputabile lor raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor astfel încadrate, anterior termenului de 18 luni, sunt obligați să restituie în totalitate către agenție sumele încasate pentru persoanele respective, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din motivele prevăzute la art.83 alin.(2).    

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 4, 2014. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.