Martiriul Brâncovenilor, jertfă pentru credință și neam

Constantin Brâncoveanu (născut la 15 august 1654 și decedat la 15 august 1714), a fost domnul Țării Românești, având una din cele mai lungi domnii, de 26 de ani, între 1688-1714. Era ”os domnesc”, nepotul domnitorului Șerban Cantacuzino, moștenitor al unei averi considerabile. Domnia lui s-a caracterizat printr-o lungă perioadă de pace care a permis înflorirea culturii și a vieții spirituale. A putat numele de ”altin bey”, ceea ce semnifica ”prințul aurului” și nu fără temei. Vărsa sume uriașe în vistieria sultanului și nu numai. Datorită acestui lucru a fost confirmat în domnie pe viață în 1699 și reconfirmat în 1703.

Constantin_brancoveanuOriginar din Brâncoveni (azi comună în județul Olt), Constantin era fiul postelnicului Papa Brâncoveanu și al Stanicăi, născută Cantacuzino. A rămas orfan de tată în 1655 când tatăl său a fost ucis în timpul răscoalei seimenilor (mercenari sârbi și bulgari). Constantin a fost salvat fiind substituit cu un alt copil. A fost crescut de mama sa ”cantacuzinește” cum spune istoricul Nicolae Iorga, și de unchiul său din partea mamei, stolnicul Constantin Cantacuzino care i-a oferit o educație aleasă.

Constantin Brâncoveanu a urcat repede ierarhia boierească de la paharnic la logofăt. Domnitorul Gheorghe Duca i-a încredințat, în 1674, o misiune importantă în Transilvania, misiune de care s-a achitat cu succes. În același an s-a căsătorit cu Marica, fiica lui Neagor, fiul unui fost domnitor. Soarta îi surâde tânărului vlăstar domnesc când unchiul său Șerban Cantacuzino urcă pe tron și care-l unge în dregătoriile de agă și ispravnic al Bucureștiului, apoi cel de mare postelnic.

Înfrângerea turcilor la asediul Vienei, în 1683, îl încurajează pe Șerban Cantacuzino să poarte tratative cu austriecii, cu care ar fi dorit să se alieze după scăparea țării de turci. Imperialii cereau un tribut de 75.000 de taleri și ofereau la nevoie un ajutor de 6.000 de soldați. Nu era însă clar cine urma să-i plătească pe aceștia.

În ziua de 9 martie 1688, domnul Țării Românești, Șerban Cantacuzino depunea jurământul de credință față de austrieci. Cu toate acestea situația nu se reglementează. La 14/24 august, după spusele cronicarului Radu Popescu, Șerban Vodă îl trimite pe logofătul Constantin Brâncoveanu ”cu daruri multe și scumpe” să-i convingă pe austrieci să nu intervină în țară de frica turcilor care să nu creadă că țara este ”haină” și să pornească invazia tătarilor.

Un moment de răscruce se ivește la 29 octombrie/9 noiembrie 1688, când domnul Șerban Cantacuzino moare. O vreme a planat suspiciunea asupra lui Constantin Brâncoveanu că nu ar fi străin de moartea acestuia, iIdee combătută de istoricii Nicolae Iorga și Constantin C. Gikurescu. Într-o scrisoare adresată egumenului mănăstirii Brâncoveni, noul domn recunoaște că a primit domnia numai ca să apere țara de străini. ”Ne-am ridicat domn iar domnia mea aceasta nu aș fi pohtit… și pentru ca să vină nișcari străini domni asupra țării și asupra săracilor să-i necăjească fără milă și să pustiască țara, pentru aceia am luat domnia mea jugul acesta asupra domniei mele”. Brâncoveanu a acceptat și plata tributului către imperiali cât și iernarea în țară a 12 regimente austriece și predarea a 1.500 de cai. Scapă însă de imperiali cu ajutorul tătarilor. O incursiune a lor era preferabilă jafului cătanelor imperiale.

Pentru eliminarea pericolului austriac Brâncoveanu întră în Transilvania, ocolește Branul, îi ia prin surprindere și iese victorios în bătălia de la Zărnești. Generalul Haissler, cel izgonit din țară de tătari, a fost luat prizonier. Relațiile cu austriecii s-au îmbunătățit însă treptat prin intermediul contelui Erbs. Brâncoveanu este nevoit să fie din nou de partea turcilor, în 1695, când aceștia sub conducerea lui Mustafa al II-lea au pornit război împotriva Ungariei. El a primit misiunea să apere linia Dunării la Cerneți, să repare cetatea Cladova și să-l întâmpine pe sultan la intrarea acestuia în țară în drum spre Nicopole. Între timp turcii au crescut haraciul de la 280 de pungi la 520 de pungi. Brâncoveanu nu avea ce să facă, domnul primind totodată și reinvestirea.

Majoritatea istoricilor sunt de acord că domnia lui Brâncoveanu a fost marcată de un progres economic, s-a modernizat aparatul de stat s-a reformat sistemul fiscal. Cultura în Țara Românească s-a deschis influențelor occidentale. Brâncoveanu a inițiat o activitate de construcții laice și bisericești, perioada domniei sale fiind perioada nașterii stilului brâncovenesc. În 1694 a înființat Academia domnească de la București. În incinta unor mănăstiri funcționau alte școli. S-a continuat tipărirea Bibliei de la București, începută pe vremea lui Șerban Cantacuzino. A înființat tipografii noi la Buzău, Snagov, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște.

Constantin Brâncoveanu a fost și unul dintre cei mai importanți ctitori de biserici și mănăstiri: Potlogi, Dâmbovița, Mogoșoaia, București (3 biserici) printre care Sf. Gheorghe Nou care există și astăzi. A ridicat mănăstirea Hurez de la Râmnicu Sărat.

sf-martiri-brancoveniLa 23 martie/4 aprilie 1714 capugiul Mustafa-aga a ajuns la București. A doua zi a cerut audiență la domn, ocazie cu care îi pune pe umăr năframa neagră, ca semn al mazilirii. Detronat, Brâncoveanu a fost pus sub pază. În locul lui turcii l-au impus ca domn pe Ștefan Cantacuzino. Cu toată familia a fost dus la Constantinopol, dezbrăcat de hainele domnești și aruncat în închisoarea Edicule. A fost deposedat de toate bunurile. Martiriul lui și ai celor patru fii a avut loc la 15 august, în ziua în care împlinea 60 de ani. Odată cu el au pierit fii Constantin, Ștefan, Radu și Matei, preum și sfetnicul Ianache Văcărescu. Cu toții au refuzat cu prețul morții să renunțe la credința creștină, fapt pentru care sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în anul 1992. După martiriu trupurile lor a fost aruncate în mare. Au fost pescuite de niște greci și îngropați pe o insulă. Ele au fost aduse în țară în 1720 de văduva Marica și înmormăntate în Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

Împlinirea în acest an a trei sute de ani de la martiriu a prilejuit dezgroparea rămășițelor pământești ale domnitorului. Așezate într-o raclă ele sunt expuse la aceeași biserică.

Prof. Carol C.Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 14, 2014. Filed under Spiritualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *