Asociația ”Codrenii” își propune să promoveze obiceiurile și tradițiile culturale din zona Codrului

Recent, un grup inimos de fii ai satului Hodișa, sat component al comunei Socond din județul Satu Mare, a luat inițiativa înființării unei asociații culturale denumite ”Codrenii” ce are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la dezvoltarea regiunii Codrului.

DSC_0013Potrivit Încheierii nr. 2102 din 13 mai 2014 a Judecătoriei Satu Mare, Asociația a dobândit personalitate juridică cu durată nedeterminată și a obținut înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de la Judecătoria Satu Mare. Sediul Asociației este în localitatea Hodișa, str. Principală nr. 76.

Potrivit Statutului, Asociația ”Codrenii” are următoarele obiective: promovarea obiceiurilor și tradițiilor populare din zona Codrului”; editarea de monografii, broșuri precum și înființarea unui muzeu al satului codrenesc; dezvoltarea și inițierea tinerelor talente în practicarea vechilor îndeletniciri meșteșugărești; organizarea de cursuri, activități artistice, sportive de vânătoare și pescuit, simpozioane și activități cultural-artistice pe plan local, județean, național și internațional, promovarea pe plan local, național și internațional a zonei Codru. Totodată asociația își fixază drept scop întrajutorarea persoanelor defavorizate din zonă, inclusiv prin înființarea de cabinete medicale, va iniția și va derula proiecte de dezvoltare economică și turistică locală și regională, cu finanțări proprii și cu fonduri publice și private, din țară și străinătate.

În vederea îndeplinirii scopului său, asociația își propune reprezentarea unitară a intereselor localității Hodișa și altor localități din zona codrului în fața instituțiilor publice centrale și locale și, dacă este cazul, în fața instituțiilor Uniunii Europene.

Asociația își propune informarea sistematică a instituțiilor publice centrale și locale asupra problemelor de natură economică, culturală, turistică, sportivă, juridică și tehnică cu care se confruntă localitatea Hodișa sau alte localități din zona codrului, căutarea și propunerea de soluții în vederea rezolvării acestora, atragerea de activități de sponzorizare/mecenat. Asociația va sprijini și facilita relațiile dintre membrii asociației și reprezentanții instituțiilor publice locale, zonale, centrale și europene în problemele de interes general.

În loc central se află promovarea imaginii localității Hodișa și a altor localități, organizarea de seminarii, sesiuni de comunicări, simpozioane, congrese, expoziții, conferințe de presă, reuniuni, traininguri, evenimente multimedia și orice alte manifestări legate de domeniul de activitate precum și participarea la altele asemenea, organizate pe teritoriul României sau în afara acesteia. De asemenea, asociația își propune editarea, producerea, tipărirea și difuzarea de cărți, broșuri, reviste, ziare, periodice și orice alte publicații sau materiale audio sau video, pe orice suport. Asociația va efectua schimburi de experiență cu alte organizații similare, profesionale și universitare românești și internaționale. Vor fi acordate premii, burse și distincții pentru elevii, studenții, profesorii și specialiștii valoroși din zona Codrului.

Asociația va acorda sprijin și consiliere în vederea promovării și protecției drepturilor omului, va dezvolta programe proprii în regim de parteneriat cu autoritățile publice din țară și din străinătate și va dezvolta activități economice proprii în vederea autofinanțării.

Pot deveni membri ai Asociației ”Codrenii” persoane fizice din țară și străinătate care vor să sprijine asociația în realizarea obiectivelor propuse, în urma cererii de înscriere și a susținerii unui interviu.

Consiliul Director al asociației îl are ca președinte pe Costescu Ionel, vicepreședinți: Săveanu Ionel Dorinel, Orha Vasile Ioan Dorel, Costescu Corneliu Iulian (Illinois, S.U.A.), Mic Siviu, secretar, Sîrbe Gheorghe Stănică, trezorier, Pop Ioan și cenzor, Petreanu Eugen Teodor.

Primul eveniment cultural de amploare organizat de Asociația ”Codrenii” a fost reînvierea unei vechi tradiții a hodișenilor, Digănia, care a avut loc duminică, 7 septembrie, cu participarea formațiilor de dans popular din Hodișa, Soconzel, Cuța și Homoroade. La acest eveniment și-au dat întâlnire în ritmurile dansului sute de codreni. evenimentul dorind să promoveze valorile culturale ale zonei.

LIA-FLORICA NICOARĂ

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 20, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response to Asociația ”Codrenii” își propune să promoveze obiceiurile și tradițiile culturale din zona Codrului

  1. Numai că proiectul este furat, aşa sunt codrenii fură ca în Codru, nu este o cinste când furi proiectul cuiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.