Elena Udrea: „România are nevoie de un Preşedinte puternic, implicat şi capabil să mişte ţara înainte”

2014_02_05_elena udrea 11_rszDoamna Udrea, de ce ar trebui să voteze românii cu dumneavoastră la Preşedinţie?

Pentru că România urmează să intre într-o nouă etapă, în care avem mult de construit pentru a ajunge la nivelul unei ţări europene dezvoltate. Pentru această etapă, avem nevoie de un Preşedinte puternic, implicat şi capabil să miste lucrurile înainte. Eu am demonstrat că sunt puternică. M-am luptat zece ani pentru lucrurile în care am crezut, indiferent cât de mulţi au fost adversarii. Nu am cedat şi nu am făcut compromisuri pentru a-mi fi mie mai bine, chiar dacă, femeie fiind, mi-a fost mult mai greu. Am rămas loială convingerilor şi echipei mele, chiar dacă foarte puţini în jur au făcut la fel.

După 25 de ani de la Revoluţie, în sfârşit sistemul securisto-comunist, care s-a perpetuat după 1989 şi a căpuşat ţara, a fost învins. Acum, putem construi România frumoasă, ţara pe care ne-o dorim cu toţii şi în care ne este drag să trăim. 

 Ce înseamnă România frumoasă  în viziunea dumneavoastră?

România frumoasă este ţara în care în care tinerii au locuri de muncă, bani să-şi cumpere o casă şi îşi pot întemeia o familie. Pensionarii au venituri decente, nu-şi fac griji că nu-şi pot plăti întreţinerea şi medicamentele din pensie.

România frumoasă este ţara în care copiii au parte de educaţie de bună calitate, cu profesori plătiţi corect, iar diplomele nu sunt doar hârtii fără importanţă, ci le asigură găsirea unui loc de muncă. 

Mediul de afaceri este ajutat prin politici fiscale să se dezvolte, să facă profit şi să genereze locuri de muncă. Fermierii şi agricultorii sunt sprijiniţi să producă şi să poată vinde roadele muncii lor. Sănătatea înseamnă servicii de calitate, spitalele sunt bine dotate, iar pacienții nu îşi pun problema că nu au medicamente.

Nu în ultimul rând, femeile au şanse egale cu bărbaţii. Sunt plătite la fel pentru munca prestată, iar succesul lor depinde doar de abilităţile proprii, nu de bunăvoinţa bărbaţilor.

România frumoasă este promisiunea pe care eu o fac românilor. 

Cum veţi construi România frumoasă? 

Pornind de la ce avem acum şi adăugând multă energie, curaj, bună-credinţă şi competenţă. Traian Băsescu a construit în ultimii 10 ani un fundament solid pentru o casă frumoasă. A îngenuncheat sistemul securisto-comunist, a garantat independenţa Justiţiei, a construit statul de drept, a trecut ţara prin cea mai gravă criză economică a ultimilor 80 de ani şi a orientat România către Vest: SUA, NATO şi Uniunea Europeană. Toate aceste lucruri sunt câştiguri majore ale ultimului deceniu şi ele trebuie păstrate, iar eu, dintre toţi candidaţii, sunt singura garanţie că aceste principii şi valori vor rămâne neatinse. Voi aduce lângă mine pe toţi cei care vor şi pot să pună umărul pentru ţară, indiferent de culoarea lor politică.

Care sunt obiectivele viziunii dumneavoastră economice şi sociale?

Promisiunea mea pentru români o reprezintă locurile de muncă. Acestea pot fi realizate prin reindustrializarea României şi dezvoltarea agriculturii: două motoare economice care pot garanta prosperitate. Dar şi prin absorbţia fondurilor europene şi susţinerea investiţiilor guvernamentale. De asemenea, mă voi lupta pentru servicii sociale de calitate: educaţie şi sănătate. Vreau ca profesorii şi cadrele medicale să fie plătite corespunzător şi să fie motivate să rămână aici. O populaţie sănătoasă şi educată va aduce progresul întregii societăţi. Îmi doresc un mediu de afaceri care să se poată dezvolta, să aibă profit şi să genereze locuri de muncă în România. Pentru asta, este nevoie de un cadru fiscal-bugetar predictibil şi de mai multă seriozitate în implementarea unor politici publice. 

Cum veţi realiza toate acestea, având în vedere că Preşedintele nu are foarte multe atribuţii pe domeniile invocate de dumneavoastră?

Voi fi un Preşedinte puternic şi implicat şi voi schimba acest guvern cu unul capabil să facă reformele de care ţara are nevoie. Eu, spre deosebire de Iohannis şi Macovei, nu iau în calcul o colaborare cu Victor Ponta, un  Prim-ministru care a demonstrat incompetenţă şi iresponsabilitate în cei doi ani de guvernare. Nu am nimic cu Ponta. Ne cunoaştem de mai bine de 15 ani, dar pălăria pe care o poartă este prea mare pentru el. Cred că nu ne putem permite să mai pierdem doi ani cu un guvern care face doar rău României. 

Ce avantaje aveţi faţă de Ponta? Dar faţă de Iohannis?

Eu nu atârn de sfori şi nici nu pretind că sunt altceva decât sunt în realitate. Eu nu sunt dependentă de baronii locali sau de mogulii de presă aşa cum este Ponta şi nici nu sunt dispusă să fac toate compromisurile pe care le-a făcut Iohannis de-a lungul timpului – de la a fi în 2009 Premierul propus de Dan Voiculescu la GRIVCO, până la lovitura de stat pentru suspendarea Preşedintelui din 2012 alături de USL sau lupta împotriva ANI.

În plus, cred că România are nevoie în fruntea sa de un lider care să fi lăsat ceva în urma sa pentru oameni. Eu sunt un astfel de politician, sunt un om al faptelor. Am avut la MDRT peste 6.000 de proiecte care au generat peste 100.000 de locuri de muncă. Am modernizat, dotat şi reabilitat 57 de spitale care deservesc 2,8 milioane de români. Am racordat la apă şi canal 350 de localităţi în care trăiesc 1,1 milioane de oameni. Am reabilitat 6.500 de kilometri de drumuri judeţene, am modernizat 200 de şcoli, am construit 3.500 de locuinţe pentru tineri şi 1.800 de locuinţe sociale. Am construit 116 km de pârtii de schi. Pe scurt: am arătat că se poate.

Vorbiţi de investiţii. De ce v-ar vota locuitorii judeţului Satu Mare?

Sunt ministrul care a investit 80 de milioane de euro în acest judeţ și mă bucur din suflet că am putut fi de ajutor oamenilor. Am încercat să acopăr toate segmentele vieții sociale aflate în nevoie. Vă pot spune, de exemplu, că, în timpul mandatului meu, 8 localități au fost racordate la rețeaua de apă și canalizare, iar Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Negrești Oaș a fost reparat și modernizat. Castelul Karolyi din Carei și cetatea din Ardud au fost reabilitate. La Satu Mare, am construit Parcul Acvatic Aquastar, care adună peste 10.000 de vizitatori vara.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 10, 2014. Filed under Național, Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *