Actele și condițiile necesare obținerii adeverinței pentru venitul minim garantat

Instituirea venitului minim garantat se întemeiază pe principiul solidarității sociale, în cadrul unei politici naționale de asistență socială. Familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistență socială. Legea 416/2001 cu modificările ulterioare, definește noțiunea de familie, cine poate beneficia de venitul minim garantat precum și cuantumul pe familie care se raportează la indicatorul social de referință.

imagesPentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una din persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar la solicitarea primarului acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii.

Persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutorul social au obligația să dovedească cu acte din 3 în 3 luni că îndeplinesc condițiile prevăzute la art.7 alin.(1), respectiv să facă dovada că sunt în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, și nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agenție.

Pentru obținerea adeverinței pentru venitul minim garantat sunt necesare următoarele acte:

-Cerere tip (Anexa1) de la Primărie;

-Carte de identitate (copie);

-Acte de studii și calificare (copii);

-Adeverință medicală din care să rezulte că este apt de muncă;

-Adeverință de la finanțe cu sursele de venit.

Agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă va transmite primăriilor lunar tabele nominale cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor social care s-au încadrat în muncă, inclusiv care au plecat cu contract de muncă în străinătate, au refuzat un loc de muncă oferit sau un curs de calificare/recalificare/formare profesională.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 7, 2014. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *