TS TV a pornit din nordul ţării în căutarea tradiţiilor româneşti

Tezaurul original și arhaic al tradiției, al artei vindecării dar și modul natural de menținere a sănătății, sunt unele din cele mai importante moșteniri ale unui popor. Aceste argumente au stat la baza fondării de către Ancu Dincă, fizician și inventator al bio-fito-modulatorilor, a noului post de televiziune online „Tradiţie şi Sănătate TV” (TS TV), care va fi lansat în preajma Zilei Naţionale.

poarta lui teodor barsan„Acest proiect a pornit din dorinţa de a înţelege tradiţiile poporului român în relaţia sa cu natura. Pentru a le descoperi realizatorii TS TV au străbătut toate regiunile ţării”, explică dl Dincă. „Dorim să oferim publicului un spaţiu pus în slujba omului şi a stării de bine a acestuia, unde se întâlnesc cei care preţuiesc valorile româneşti autentice, cei care promovează bunul gust şi respectul faţă de tradiţie”, a precizat fondatorul TS TV.

Emisiunile difuzate de www.traditiesisanatate.ro vor prezenta metode de întreţinere a sănătăţii, oferite atât de medicina alopată, cât şi de cea complementară. Totodată, ele vor încerca să dezvăluie înţelesul, chiar şi cel ascuns, al obiceiurilor populare, al portului tradiţional, al gastronomiei sau al cultivării plantelor sau creşterii animalelor.

paolina moldoveanu toarce lana Echipa TS TV a pornit spre partea de nord a ţării, loc unde se păstrează unele din cele mai vechi tradiţii şi obiceiuri dacice şi româneşti. Prima oprire a fost în comuna Bârsana, unde au stat de vorbă cu badea Gheorghe, unul din ultimii opincari, dar şi cu Tudor Bârsan, unul dintre maeştrii cioplitului, care le-a dezvăluit tainele celebrelor porţi maramureşene.

A urmat o vizită în Valea Stejarului unde l-au filmat pe Moş Pupăză, cel care spune povestea vieții și a morții, cioplind frumoase piese din lemn şi porţi monumentale. La rândul ei, Paulina Moldoveanu din Dragomireşti le-a vorbit despre vopsitul lânei şi prelucarea acesteia în cusături şi ţesături la război.

mos pupazaÎnţelesul stâlpirilor funerari din cimitirul vesel din Săpânţa şi modul în care este perpetuată această tradiţie, a  fost desluşit de meşterul Dumitru Ion Pop.

„Poporul român este în pericol de a-şi pierde identitatea întrucât nu mai este educat să-şi respecte tradiţiile şi să-si aprecieze sănătatea. Obiceiurile populare, dar şi vechile metode de vindecare pot dispărea, iar globalizarea a produs obiceiuri nesănătoase. De aceea, ne vom strădui să oferim  o alternativă «curată» programelor actuale de televiziune. Nu dorim să criticăm pe cineva sau ceva, dar fiecare lucru făcut temeinic aduce un altul, de şi mai mare valoare, după sine”, a încheiat Ancu Dincă.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 25, 2014. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *