Pe 30 noiembrie creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României

Numele său este de origine greacă, ”Andreia” însemnând bărbăție sau valoare și se pare că a fost foarte răspândit printre evrei în secolele dinainte de Iisus. Sf. Apostol Andrei s-a născut în Besaida din Galileea și este fratele Sf. Petru. Amândoi erau pescari și trăiau în aceeași casă la Capernaum în momentul când l-au întâlnit pe Iisus. Din evanghelia lui Ioan aflăm că Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezătorul. Andrei recunoaște deândată pe Iisus ca Mesia și îl aduce pe fratele său Petru la aceasta (Ioan 1,41), din acel moment amândoi frații devenind ucenici ai lui Iisus.

sf andreiÎn celelalte trei evanghelii, Luca (v, 11) Matei (9 v, 19,20) și Marcu (i.17,18), se menționează cum Iisus i-a chemat pe amândoi să-L urmeze și să lase toate celelalte preocupări deoparte. În cele din urmă Andrei a fost ales ca unul din cei doisprezece apostoli și de fiecare dată de câte ori evangheliștii îi enumeră pe apostoli îl putem găsi pe Andrei întotdeauna printre primii patru, ceea ce semnifică importanța care i-a fost acordată.

Sf. Andrei este menționat explicit de către Marcu (XII, 3) ca fiind unul dintre apostolii care L-au întrebat pe Iisus despre ceea ce are să urmeze, Ioan îl menționează cu ocazia minunii cu pâinile și peștii și mai târziu când este întrebat de către Filip dacă să aducă la Iisus pe câțiva greci care doreau să-L cunoască. Sf. Andrei a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Iisus, el a fost prezent în cele mai importante evenimente cum ar fi: Cina cea de taină, prinderea lui Iisus, Înălțarea, Pogorârea Sfântului Duh.

Sf. Andrei a jucat un rol important în propovăduirea credinței creștine. Unii autori precum Eusebius afirmă că Sfântul Andrei s-a aflat mult timp în Sciția, unde a convertit populația la creștinism, în timp ce alți autori menționează Epirul și Ahaia. Un alt autor, Nicephorus afirmă că Sf. Andrei a predicat în Capadocia, Galatea, Bithinia, Sciția, în Bizanț unde a numit pe Sf.Stachys ca prim episcop, apoi în Tracia, Macedonia, Tesalia și Ahaia.

Sf. Andrei a fost crucificat din ordinul guvernatorului roman Aegeas în Patras. A fost legat și nu bătut în cuie de cruce, pentru a i se prelungi suferința. Sf. Andrei a murit ca martir în anul 60 pe data de 30 noiembrie în timpul împăratului Nero. Din secolul al XIV-lea datează informația cu privire la forma crucii de care a fost legat. Moaștele Sf. Andrei au fost aduse la Constantinopol în anul 357 și depuse în Biserica Apostolilor. La începutul secolului al XIII-lea când trupele franceze ocupă Constantinopolul, cardinalul Petru din Capua a luat moaștele Sf. Andrei și le-a depus la catedrala din Amalfi, unde au stat până în anul 1963, când au fost restituite Greciei. Sf. Andrei este onorat ca patron al Rusiei și Scoției. Biserica Ortodoxă Română se consideră biserică apostolică deoarece Sf. Andrei a evanghelizat pe teritoriul actual al României.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 30, 2014. Filed under Spiritualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *