I.J.J. Satu Mare și-a evaluat activitățile și misiunile pe anul 2014

Miercuri, 21 ianuarie a.c., începând cu ora 10.00, în prezența domnului general de brigadă dr. Ovidiu Vasilică, Prim Adjunct al Inspectorului General al Jandarmeriei Române a avut evaluarea activităţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare.

DSCN4989La această activitate au fost prezenţi: prefectul judeţului Satu Mare, domnul  dr. Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, domnul Adrian Ştef, primarul municipiului Satu Mare, domnul dr. Dorel Coica, şefii instituţiilor din sistemul de apărare publică şi siguranţă  naţională, dar şi cadre ale Jandarmeriei Satu Mare.

Activitatea a fost condusă  de domnul colonel Vasile Bocea, Inspectorul şef al  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  Satu Mare şi a evidenţiat rezultatele obţinute, greutăţile întâmpinate şi modul de rezolvare a acestora, conturând totodată şi principalele direcţii de acţiune pentru anul 2015.

Potrivit documentelor de bilanţ, anul 2014 a reprezentat pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare o perioadă de perfecţionare acţional – instituţională determinată de campaniile electorale, de alegerile  Europarlamentare si Prezidenţiale precum  şi de dinamica accentuată a fenomenelor sociale ce au avut loc în judeţul Satu Mare. Totodată, a fost un interval cu eforturi concertate de eficientizare a activităţilor şi misiunilor destinate creşterii gradului de siguranţă al cetăţenilor şi creşterii încrederii acestora în acţiunile efectivelor de jandarmi.

Prezervarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică a reprezentat permanent o prioritate pentru Jandarmeria Satu Mare, care, prin structurile sale specializate, a căutat să identifice cele mai eficiente forme şi modalităţi de realizare a acestui obiectiv.

Priorităţile Jandarmeriei Satu Mare în anul 2015 sunt stabilite în conformitate cu obiectivele prevăzute în documentele programatice, în  baza cărora sunt precizate direcţiile de acţiune în domeniul ordinii şi siguranţei publice la nivel naţional. Acestea vor viza, în principal, eficientizarea modului de organizare şi executare a misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, eficientizarea colaborării pentru îmbunătăţirea activităţilor de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, pentru reducerea infracţionalităţii stradale şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi redimensionarea sistemului de formare profesională continuă organizat de unitate care să conducă la apropierea acestuia de nevoile reale de pregătire a personalului impuse de misiunile operative.

DSCN4976Invitaţii prezenţi la activitatea de evaluare au evidenţiat colaborarea foarte bună cu Jandarmeria Satu Mare pe parcursul anului precedent şi au remarcat profesionalismul dovedit de jandarmi pe timpul executării misiunilor în comun.

Domnul colonel Dan Gheorghe a afirmat că există o cooperare excelentă între I.S.U. şi jandarmerie, iar sprijinul acordat de echipajele de jandarmerie în situaţiile de urgenţă a fost, de fiecare dată, substanţial şi prompt.

Domnul chestor de poliţie Liviu Tăut a subliniat faptul că anul 2014 a fost unul foarte încărcat, cu multe misiuni, cu multe activităţi ale poliţiei şi jandarmeriei în spaţiul public, și astfel le mulțumește tuturor pentru efortul depus la siguranța județului. Domnul chestor de poliţie Liviu Tăut şi-a exprimat convingerea că poliţiştii şi jandarmii  au fost, sunt şi vor fi o echipă, îşi vor face datoria în continuare în folosul cetăţenilor şi se vor sprijini în orice situaţie.

Domnul primar, dr Dorel Coica a adresat la rândul său felicitări jandarmilor rezultatele obținute și a  mulțumit jandarmilor, atât celor prezenţi la activitatea de bilanţ cât şi celor care la acea oră se aflau în stradă, pentru efortul comun depus  la asigurarea unui climat de liniște în Satu Mare și le-a dorit mult succes în continuare! ” aveți o imagine foare bună și ..vă reprezintă! Vă mulțimim și mult succes in continuare!” a spus dr. Dorel Coica, primar al municipiului Satu Mare.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, domnul Adrian Ștef a mulțumit jandarmilor pentru modul în care și-au dus la îndeplinire misiunile încredințate și pentru modul în care au sprijinit toate activitățile desfășurate în comun în județul Satu Mare. ”Vă felicit pentru eforturile depuse, pentru modul profesionist și responsabil cu care ați acționat de fiecare dată, asigurându-vă de întreaga mea recunoștință față de eforturile pe care  le depuneți în fiecrae zi !” a spus  domnul Adrian Ștef, Președintele Consiliului Județean.

Prefectul judeţului Satu Mare, domnul dr. Eugeniu Avram,  a adresat celor prezenţi la şedinţă următoarele cuvinte: ” Doresc să vă adresez sincere felicitări pentru faptul că, în spiritul adevăratei tradiţii pe care aţi instaurat-o, v-aţi adus şi în anul care tocmai s-a încheiat o contribuţie notabilă la menţinerea unui climat de linişte în beneficiul comunităţii, prin asigurarea ordinii şi siguranţei publice.  Prin tot ceea ce faceţi, prin responsabilitatea şi operativitatea cu care răspundeţi de fiecare dată când este necesară intervenţia dumneavoastră, prin profesionalismul dovedit în fiecare misiune şi modul în care vă onoraţi uniforma reuşiţi să păstraţi Jandarmeria ca un reper al încrederii şi respectului în  rândul semenilor.”

Domnul prefect al județului l-a felicitat pe plt. maj. Tătar Adrian, subofițerul care, în timpul liber a prins trei tineri care tâlhăriseră o femeie și i-a înmânat o diplomă de recunoștință!

Primul Adjunct al Inspectorului General al Jandarmeriei Române, domnul general de brigadă dr. Ovidiu Vasilică, a remarcat activitatea bună şi foarte bună desfăşurată de jandarmii din Satu Mare în anul pe care tocmai l-am încheiat şi i-a asigurat că rezultatele obţinute sunt cunoscute şi apreciate de conducerea Jandarmeriei Române. “Rezultatele muncii dumneavoastră vă arată capacitatea de a vă adapta şi transforma atât din punct de vedere acţional cât şi din punct de vedere conceptual. Remarc foarte buna colaborare între Jandarmeria Satu Mare şi celelalte structuri locale ale Sistemului Naţional de Ordine şi Siguranţă Publică. …Doresc să păstrați în continuare Jandarmeria în locuri fruntașe în ce privește încrederea  populației și pentru aceasta, să fiți mereu așa cum populația așteaptă de la noi. Pentru aceasta este necesară în continuare o preocupare foarte intensă în ceea ce priveşte pregătirea şi instruirea personalului. Este un lucru  foarte important şi necesar –  ca de altfel în toate domeniile de activitate –  pentru că dumneavoastră sunteţi cei care participaţi la asigurarea liniştii şi ordinii publice şi trebuie să ştiţi dinamica modului de comportare a celor certaţi cu legea.”

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 21, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *