Aproape 1.400 de persoane şi-au pierdut viaţa în ianuarie 2015 în violenţele din Irak

Cel puţin 1.375 de persoane şi-au pierdut viaţa în ianuarie 2015 în violenţele din Irak, unde forţele de securitate şi aliaţii lor luptă împotriva organizaţiei jihadiste Stat Islamic (SI), potrivit unui bilanţ publicat duminică de ONU.

irak„În total, 1.375 de irakieni au fost ucişi în ianuarie şi alţi 2.240 au fost răniţi în acte de terorism şi violenţe”, a anunţat Misiunea ONU în Irak (UNAMI). Bilanţul victimelor din cadrul populaţiei civile şi al forţelor de ordine nu include morţii şi răniţii din rândurile jihadiştilor. Luna trecută, cel puţin 1.101 persoane au fost ucise în Irak, potrivit ONU.

Începând din iunie 2014, organizaţia Stat Islamic deţine controlul asupra unor largi teritorii din Irak, la nord şi vest de Bagdad, dar forţele irakiene au câştigat teren recent în luptele împotriva jihadiştilor, fiind ajutate de raidurile aeriene efectuate de coaliţia internaţională, care acţionează împotriva SI şi în Siria.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 2, 2015. Filed under Internațional. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *