Artiștii plastici Geanina Bereș, Vasile Sabău, Maria Sabău și Zilahi-Kató Klára expun la Primărie

Sub patronajul Consiliului Județean Satu Mare, Primăriei Municipiului Satu Mare și Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, joi 5 februarie 2015, la ora 16.00 la Galeria de Arte Plastice a Primăriei Satu Mare a avut loc vernisajul expoziției artiștilor plastici Geanina Bereș (grafică și pictură), Maria Sabău (grafică), Sabău Vasile Dorinel (pictură) și Zilahi-Kató Klára (fotografie).

1Au participat președintele Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, Gergely Csaba, directorul Școlii de Arte, Florin Pop. Moderatoarea evenimentului a fost Anișoara Ienășoiu. Gergely Csaba a spus că această expoziție colectivă se înscrie în cadrul ”Festivalului de iarnă” inaugurat cu mai mult timp în urmă. Artiștii expozanți au fost prezentați în ordinea alfabetică.

Geanina Bereș este născută pe 17 noiembrie 1996 la Satu Mare. Este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. Este în anul 3 de studiu la Școala de Arte, avându-l ca profesor pe Abkorovits Robert. Din 2014 este membră a Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare. A participat la expozițiile colective ale Școlii de Arte și ale Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, în Satu Mare, Téglés, Cluj, Câmpia Turzii. A obținut premiul II, III și mențiuni la concursurile organizate de asociația Lions Satu Mare. Abordează tehnica picturii în ulei și grafica. Are ca teme preferate peisajele urbane, portretele, cadrele suprarealiste, animațiile. Crezul ei artistic este: „Nu este lupta care ne obligă să facem artă, este arta care ne obligă să luptam.” (Albert Camus). Ca modele în artă îi are pe Salvador Dali, Vincent Van Gogh și Leonid Afremov.

Geanina prezintă multă maturitate în creațiile expuse, la ea o temă este prezentată în mai multe tablouri, ca în cazul tablourilor cu pisici. Realizează desene variate ca tematică. Tot adeptă a desenului  nonfigurativ este și Maria Sabău. Ea prezintă și un serial de grafică cu tuș. Pictura ei trădează tendința spre o coloristică echilibrată.

Vasile Dorinel Sabău este născut pe 30 septembrie 1966 la Tășnad. În 1991 a terminat Facultatea de Fizică din cadrul Universității București. Este atras de artele plastice încă din anii de liceu. Este autodidact dar studiază iconografia la mănăstirea Țeghea. A avut expoziții la București, Satu Mare, Tășnad, Carei, Negrești, Csenger, Nyiregyháza, Cluj, Debrecen, Huta Certeze. Din 2010 este membru al Asociației Artiștilor Plastici Casa Creației Sătmărene. Preferă tehnica picturii în ulei, pastel și acuarelă, iar ca teme preferă florile, peisajele, compozițiile nonfigurative. Este un maestru în realizarea unor lucrări de factură metafizică, astfel este abordată și geneza Pământului, redată într-un serial de șapte tablouri. El reușește să redea optimismul și avântul tinerei generații.

Maria Sabău s-a născut pe 12 noiembrie 1996 în orașul Tășnad. Este elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic Tășnad, profilul Matematică-Informatică. Din februarie 2011 a devenit membră a Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare. Stilul ei artistic preferat este abstractul dar ocazional pictează și peisaje sau portrete. De obicei realizează lucrări de grafică și picturi în acuarelă. Pictorii care au inspirat-o cel mai mult sunt Wassily Kandinsky și Georges Mathieu. A expus la Satu Mare, Tășnad, Hodod, Cluj, Tokaj, Téglás, Fehérgyarmat, Debrecen, Huta Certeze. A fost premiată în tabăra de creație „Vara pe uliță” din București în anul 2008 și 2009 la secția de artă abstractă și secția de lucru manual (origami, bijuterii neconvenționale). A mai fost premiată și în cadrul cercului de artă plastică și lucru manual al Clubului Elevilor din Tășnad. Visul ei este să devină arhitect și să lucreze și în domeniul designului ambiental și peisagistic.

Zilahi-Kató Klára este născută pe 26 septembrie 1979 la Satu Mare. Între 1998-2002 a studiat la Universitatea Babeș – Bolyai Cluj Napoca, Facultatea de Limba Maghiară și Etnologie. Este profesoară de limba și literatura maghiară. Din 1994 este atrasă de fotografie, ocupându-se mai serios cu această artă din 2006. Este autodidactă. Este atrasă atat de peisaje, cât și de mediul înconjurător.  Este pasionată de fotografiile macro mărind detaliile aparent mărunte prin care acestea devin teme principale. Din 2014 este membră în Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare. A avut expoziții la Satu Mare, Carei, Téglás, Cluj și Debrecen.

Este o artistă care demonstrează clar că a progresat foarte mult. Se remarcă prin mai multe seriale iar peisajele sale denotă o oarecare economie a culorilor, în unele cazuri reușește să ajungă la abstract.

DSC_0140

DSC_0141

DSC_0142

DSC_0143

2

DSC_0144

DSC_0150Programul cultural al vernisajului a fost asigurat de cursantele Școlii de Arte Satu Mare, Raluca Dumitru și Lucia Bura, sub pregătirea profesorului Keresztes Călin. Expoziția poate fi vizitată în perioada 5 februarie 2015 – 4 martie 2015.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 5, 2015. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.