La Biblioteca Județeană Satu Mare va avea loc marți un dublu eveniment editorial

Biblioteca Județeană Satu Mare, instituție publică de cultură subordonată Consiliului Județean Satu Mare, va găzdui marți, 3 martie 2015, cu începere de la ora 14.00, în Sala multimedia, un dublu eveniment editorial. Profesorul Carol C. Koka își va lansa volumul „Cenaclul literar Afirmarea – Cronici și antologie 2014”, iar volumul de debut „Gânduri, Rânduri”, al autoarei Lia-Gabriela Koka va completa evenimentul cu rime din poeziile ei „care emană romantism și ating coarde sensibile”, după cum a apreciat regretatul Ion Bala.

afisRecentele apariții editoriale vor beneficia de prezentarea cunoscuților gazetari, oameni de cultură, scriitori și realizatori de emisiuni, Felician Pop și Voicu D. Rusu. Editura Inspirescu, care a adus la lumină cele două lucrări, va fi reprezentată de George Terziu. La eveniment sunt invitați să participe scriitori, oameni de cultură, profesori, prieteni și apropiați ai autorilor, precum și iubitori de literatură.

Carol C. Koka s-a născut la 1 ianuarie 1949 în Satu Mare. A absolvit în 1967 Liceul ”Mihai Eminescu” iar în 1974 Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A activat ca profesor de istorie la mai multe licee din Satu Mare, timp de 20 de ani la Liceul Industrial Construcții de Mașini Unio. A colaborat la: Cronica sătmăreană, Școala sătmăreană, Echinocțiu, JDD, Citadela, Mesagerul Albastru, Eroii Neamului. În prezent este redactor la Actualitatea sătmăreană, ziar online independent.

A publicat următoarele cărți: Geografie fizică. Culegere de lecturi geografice (2002), Grup Școlar Industrial Construcții de Mașini Unio Satu Mare – Monografie (2009), Satu Mare – Repere de cronologie istorică (2012), Cenaclul Afirmarea – Cronici de cenaclu (2013), Atentatul de la Sarajevo în paginile ziarului Românul (2014), Cenaclul literar Afirmarea – Cronici și antologie (2014).

Profesoara Lia-Gabriela Koka s-a născut la 20 mai 1975 în Satu Mare, părinții ei fiind profesori. A urmat gimnaziul la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, iar cursurile liceale la Colegiul Național ”Doamna Stanca”, profil Filologie. A absolvit Facultatea de Litere și Teologie din cadrul Universității de Nord Baia Mare. În prezent este profesoară de limba și literatura română-religie la Școala Gimnazială ”Dr. Vasile Lucaciu” din Satu Mare.

A scris poezii încă din gimnaziu, fiind distinsă cu premii la concursurile școlare. A debutat în revistele școlare Gutinul și Helvetica din Baia Mare, unde a fost profesoară la începutul carierei. A publicat poezii în mai multe numere ale revistelor Citadela, Profesia și Signet. Este membră a Cenaclului literar Afirmarea condus de jurnalistul Ioan Anițaș, unde a prezentat un grupaj de poeme.

S-a apreciat că poemele sale „exprimă o unitate de trăiri și singurătate. Reflectă o lume complexă și foarte bogată. Scrie o poezie diafană, puternică, în care lucrurile se întâmplă frumos, elegant, într-un cuvânt o poezie feminină, o poezie matură de poet format. Poeziile ei sunt o poezie a ”absențelor”, cineva care nu vine, ceva care trebuie să vină”. (George Terziu). „Poeziile ei emană romantism, este o poezie care atinge coarde sensibile. Pe alocuri poeziile ei te duc la Bacovia, Macedonski sau Minulescu”. (Ion Bala).

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 27, 2015. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *