Trei accidente rutiere, la final de săptămână

Trei evenimente rutiere au fost înregistrate în judeţ la acest sfârşit de săptămână, în urma acestora două persoane au fost rănite uşor, iar un biciclist a suferit leziuni grave.

Accident1Un accident grav s-a produs vineri dimineaţa, la ora 07.30, în Carei, la faţa locului intervenind echipajele rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Carei. În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că o tânără conducătoare auto, de 24 de ani, Xenia M., nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj şi a acroşat bicicleta condusă regulamentar de Florian M., de 43 de ani, de asemenea din Carei. Victima accidentului a fost transportată la Spitalul Municipal Carei pentru acordarea de ajutor medical, ambilor conducători de vehicule fiindu-le recoltate şi probe biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.

Alte două persoane au căzut victime ale unor accidente de circulaţie produse în localităţile Cămin şi Halmeu, suferind, din fericire, doar leziuni uşoare. Vineri, 8 martie, a avut loc accidentul din Cămin, la volanul maşinii implicate aflându-se tot un şofer tânăr, de 23 de ani. Istvan N. nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, un localnic de 69 de ani, care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni, şi l-a accidentat uşor.

La Halmeu, sâmbătă după ora 14.00, Poliţia a fost sesizată că un autoturism a derapat în şanţ, fiind rănite persoane. Echipajele Serviciului Rutier au stabilit şi în acest caz că şoferul, un tânăr de 25 de ani, Zsolt I., din Dabolţ, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, şi a derapat în şanţ. În urma evenimentului rutier a fost rănită uşor o minoră de 15 ani, pasageră în autoturism.

În toate aceste cazur, poliţiştii rutieri continuă investigaţiile pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentelor, şoferii fiind anchetaţi pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă. 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 10, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *