2.303 de bilete de tratament balnear, acordate pensionarilor și asiguraților sătmăreni

Directorul executiv al Casei Județene de Pensii, Eugenia Sabou a prezentat în cadrul Colegiului Prefectural care a avut loc pe 15 iulie 2015, o informare privind acordarea biletelor de tratament balnear. Aceste bilete sunt acordate în baza criteriilor stabilite de Casa Națională de Pensii Publice. Pentru anul 2015 sejurul este de 16 zile, iar de tratament pot benficia pensionarii și asigurații care au domiciliul pe raza județului Satu Mare.

DSC_0081Pentru anul 2015 au fost stabilite un număr de 19 serii. Pot beneficia persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii, beneficiar al prevederilor unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii.

Pot beneficia persoanele care au domiciliul sau reședința în România și care dovedesc existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear. Biletele se acordă în conformitate cu ordinea de realizare a cererilor în funcție de criteriile specifice, în limita locurilor repartizate pe serii, stațiuni și unități de cazare, suplimentările primite de la CNPP prin redistribuire se acordă în limita locurilor repartizate. Numărul total al biletelor se împarte pe serii, proporțional cu numărul total al persoanelor beneficiare.

Criteriile specifice sunt: dacă a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii doi ani, și categoria de pensie a beneficiarului, cuantumul total brut al drepturilor de pensie. În baza acestor criterii se întocmește un punctaj aferent fiecărei cereri, prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă.

Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare aferentă fiecărei cereri. Pot beneficia în mod gratuit de tratament persoanele beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului – Lege nr. 118/1990; persoanele beneficiare de drepturi stabilite în baza Decretelor – Legi nr.189/2000; a Legii nr. 44/1994 (veteranii de război); Legea nr. 49/1999, pensionarii IOVR; Legea nr. 448/2000 (persoanele cu handicap); persoanele care beneficiază de art. 22 din Legea nr.346 (pentru accidente de muncă și boli profesionale).

Persoanele care beneficiază de tratament balnear cu suportarea unei contribuții individuale sunt pensionarii sistemului public de pensii și asigurații.

Cuantumul unui bilet de tratament este echivalentul a jumătate din pensia în sumă brută al solicitantului, iar în cazul asiguraților echivalentul a jumătate din valoarea biletului de tratament, în cazul în care venitul salarial brut nu depășește 2.415 lei sau valoarea integrală a biletului dacă venitul salarial brut depășește 2.415 lei.

Solicitanții trebuie să dovedească îndeplinirea condițiilor cu următoarele documente:

Cererea tip, actul de identitate în copie, cupon de pensie, adeverință de la angajator pentru luna anterioară în care se efectuează repartiția, adeverința privind calitatea de asigurat din care să rezulte venitul lunar asigurat din luna anterioară celei în care se realizează repartiția, în cazul pensionarilor, declarație pe propria răspundere că nu realizează venituri salariale, bilet de trimitere – formular cu regim special eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate.

Pentru anul 2015 au fost alocate pentru Satu Mare lunar bilete de tratament în următoarele stațiuni: Amara, Buziaș, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Băile Felix, 1 Mai, Geoagiu, Govora, Băile Herculane, Mangalia, Moneasa, Neptun, Ocna Șugatag, Techirghiol, Tășnad, Turda, Vatra Dornei.

Afecțiunile tratate în stațiunile menționate sunt: bolile cardiovasculare, digestive, ginecologice, reumatologice, nevroze astenice și bolile căilor respiratorii.

Până la această dată, în cadrul celor 10 serii de bilete pentru județul Satu Mare au fost primite un număr de 2.303 de bilete, au fost depuse un număr de 4.100 de cereri, solicitările fiind depuse pentru toată perioada anului 2015. Din totalul de 2.303 bilete au fost acordate un număr de 260 bilete gratuite.

Beneficiarii de bilete sunt obligați ca la prezentarea la medicul curant din stațiune să aibă asupra lor cardul de sănătate activat.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 15, 2015. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to 2.303 de bilete de tratament balnear, acordate pensionarilor și asiguraților sătmăreni

  1. Tratament pentru pensionari fara sa stai la coada dupa Casa de Pensii se gaseste si la Haisitu.ro, https://www.haisitu.ro/oferte-tratament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *