Energie, eleganţă şi tinereţe la Gala Dansului din cadrul AugustFest 8 de la Carei

Miercuri, 5 august 2015, începând cu ora 20.00 a avut loc Gala Dansului Careian, în cea de-a patra zi a Festivalului AugustFest 8. Au încântat publicul cu talentul și eleganța lor elevi de la formațiile Magic Dance (Centrul Cultural Carei), Club Dance (Clubul Elevilor Carei) și Lead & Follow, pregătiți de instructorii: Raluca Păvăluc, Cătălina Curceanu, respectiv Bagossy Zoltán.

10Programul, care a durat mai bine o oră și jumătate, a oferit publicului numeros prezent la eveniment, o adevărată demonstrație de dans, de la dans modern și sportiv, până la dans de societate. Costumele superbe și pline de originalitate purtate de dansatori, unele fiind create chiar de aceștia, au contribuit de asemenea la reușita galei.

1

2

3

4

5

6

7

8

9

11Patricia Cociorva de la Club Dance a oferit un moment impresionant prin dansul oriental pe care l-a susţinut în prima parte a evenimentului. Claudian Șiman, membru al formaţiei Club Dance a prezentat un dans contemporan solo, extrem de apreciat de public, dans care a fost laureat al premiului I la Festivalul concurs „Trofeul Drobeta” de la Drobeta Turnu Severin, în luna aprilie a acestui an.

La eveniment au participat 150 de dansatori în fața unui public de peste 600 de persoane.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 6, 2015. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *