La Centrul de Creație Satu Mare a avut loc un medalion dedicat poetului Cicio Simion Anderco

Joi, 13 august, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale a avut loc un medalion dedicat poetului C. S. Anderco, de la a cărui naștere s-au împlinit 100 de ani. În calitate de director al instituției,  Robert Laszlo a vorbit despre viața și activitatea poetului.

DSC_0003Cicio Simion Anderco s-a născut la 4 august 1915 la Ilba (Maramureș) în familia unui preot greco-catolic. Așa cum a arătat Felician Pop, directorul Muzeului Județean de Istorie, viitorul poet a urmat clasele primare în satul natal, iar cele superioare la Sighetul Marmației. A debutat la vârsta de 17 ani, dând dovadă de o cunoaștere al valențelor limbii române.

Datorită talentului său poetic a reușit să facă parte din redacția revistei clujene ”Tribuna” în calitate de secretar de redacție, calitate în care se spune că ”a stăpânit cu inegalabilă virtuozitate secretele tipăririi gazetei”. Se mai spune că: ”era artizanul revistei, cum scria un poem captivant, menit să cucerească zecile de mii de inimi”. Cei care l-au cunoscut mai spun că ”a fost și rămâne în conștiința noastră ca cel mai onest și mai nobil coleg de redacție”. O altă calitate a ”suavului și inefabilului poet era că i-a ajutat pe mulți tineri. Acest fapt este întărit și de Radu Stanca în poezia sa ”Plecare”, în care recunoaște că de numele poetului sătmărean se leagă începuturile sale literare.

În epoca comunistă C.S. Anderco a ajuns un simplu funcționar silvic, preferând să tacă decât să ia atitudine, ori să ia parte la propaganda regimului, într-o epocă în care se publica sub o strictă supraveghere. Felician Pop a citit poezia ”Veac blestemat”, o poezie plină de înțelesuri și care ne relevă raportarea poetului la vremurile trăite. Putem spune că trăind retras, poetul a reușit să evite soarta multor poeți care au fost nevoiți să facă ani grei de pușcărie.

În cadrul medalionului literar, Florin Lăcătuș a recitat din creația poetului iar Loredana Știrbu, președinta Cenaclului Scriitorilor Sătmăreni, a întregit cu alte date cunoașterea operei poetului și a apreciat organizarea medalioanelor literare referitoare la marile personalități ale culturii sătmărene. Celor prezenți le-a fost prezentat volumul de versuri ”Hotare de vis” cuprinzând poeziile lui C.S. Anderco, volum care a văzut lumina tiparului în 1998 prin grija poetului George Vulturescu.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 13, 2015. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *