Smiley, Delia, PACT și Puya concertează la Festivalul Zestrea Oașului, în 15-16 august la Negrești-Oaș

Festivalul Zestrea Oașului va avea loc în zilele de 15-16 august 2015 la Negrești-Oaș, o ediție jubiliară care va marca și 50 de ani de viață urbană a localității. Pe scena Festivalului care va fi amenajată în centrul orașului vor concerta Smiley & Band, Delia & Band, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, Puya & Vescan, DJ Amy, DJ Wicked, Ester şi Anastasia, alături de alți interpreți îndrăgiți de negreșteni.

Zestrea Oasului 2015 - afis presaPrimarul Aurelia Fedorca a declarat că acest eveniment este organizat pentru toți negreştenii, atât pentru cei care lucrează în străinătate şi care în această perioadă se întorc acasă, cât şi pentru cei care au rămas în ţară.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa de Cultură, Muzeul Țării Oașului, Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Satu Mare, S.C. Events Walter S.R.L și Asociația culturală ”MARA OAȘ”.

Program Zestrea Oașului – Festivalul Patrimoniului Țării Oașului,

15-16 august 2015, Negrești-Oaș

Sâmbătă, 15 august 2015

Orele 10,00 – 22,00 – Muzeul Ţării Oaşului, parc (vis-à-vis de primărie) – expoziţie/ târg meşteşugăresc
Ora 16,00 – Galeria de artă „Dr. Mihai Pop” – Expoziţia ”Ţara Oaşului – repere identitare” (expoziţie etnografică Ţara Oaşului, expoziţie de artă plastică); Momente de muzică clasică – Trio Consonantia, Filarmonica Dinu Lipatti Satu Mare

Pe scena amplasată în centrul orașului:

Ora 11,00 – 14,00 – Probe de sunet
Ora 14,15 – Ella Bella și program artistic susținut de copii/ elevi de la instituţiile de cultură şi învățământ din Negrești-Oaș
Ora 15,45 – Muzică ușoară, folk şi de petrecere: Ștefania Lauran, Teodora Moldovan, Dănuț Hotca, George Palfi, Vlad Belbe etc.
Ora 16,45 – Muzică populară – Nicu Pop
Ora 17,00 – Muzică folk – Sorin Balaj şi Radu Lup
Ora 17,30 – Muzică de petrecere – Formaţia Pionierii
Ora 18,10 – Muzică populară – Suzana Toader
Ora 18,50 – Medalion folcloric – Petrică Mureşan
Ora 19,30 – Muzica oşenească – Maria Tripon și Ansamblul folcloric Oașul
Ora 20,00 – Fashion Show by Adriana Style
Ora 20,15 – Muzică pop-loco
Ora 20,30 – Recital extraordinar – PACT by Leo Iorga & Adi Ordean
Ora 21,20 – Prezentare de modă, colecţia „Precious sweetness” by Karra Launi
Ora 21,40 – Muzică pop-loco
Ora 21,50 – Recital – Aldo Blaga & Band
Ora 22,30 – Recital extraordinar ”Noi să fim sănătoși” cu Puya & Vescan, DJ Amy, DJ Wicked, Ester şi Anastasia

Duminică, 16 august 2015

Ora 09,00 – Târnosirea bisericii istorice cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, la împlinirea a 160 de ani de slujire liturgică în sfântul lăcaș; Sf. Liturghie Arhierească oficiată de PS Justin Sigheteanul
Orele 10,00 – 22,00 – Muzeul Ţării Oaşului, parc (vis-à-vis de primărie) – expoziţie/ târg meşteşugăresc

Pe scena amplasată în centrul orașului:

Ora 12,30 – Parada sărbătorii – Parada portului popular, Fanfara ”Stibina” -Tăuţii Măgherăuş
Ora 13,00 – Deschiderea oficială a evenimentului, pe scena în aer liber: prezentarea delegaţiilor oficiale, premierea personalităților orașului Negrești-Oaș, a cuplurilor care aniversează Nunta de aur, decernarea de titluri și diplome
Ora 14,00 – Moment folcloric – Ansamblul folcloric Sânzienele
Ora 14,30 – 17,30 – Probe de sunet Delia & Band, Smiley & Band
Ora 17,30 – 18,00 – Probe de sunet muzică populară
Ora 18,00 – Muzică de petrecere – Sorin Cucu
Ora 18,30 – Muzică de petrecere – Geo Giovanni
Ora 19,00 – Muzică oşenească – Maria Petca Poptean
Ora 19,30 – Regal folcloric cu Ansamblul folcloric Dor Transilvan, Traian Jurchelea, Dumitru Fărcaş
– ora 19,30 – suită de dansuri

– ora 20,15 – recital Traian Jurchelea

– ora 21,45 – recital Dumitru Fărcaş

Ora 22,15 – Muzică pop-loco
Ora 22,30 – Recital extraordinar: Delia & Band
Ora 23,30 – Recital extraordinar: Smiley & Band
Ora 00,45 – Focuri de artificii

Prezentatori: Maria Moiș, Victor Constantinovici

Organizatori: Primăria orașului Negrești-Oaș

Consiliul local Negrești-Oaș

Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș

Muzeul Țării Oașului,

Consiliul Județean Satu Mare

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare

S.C. Events Walter S.R.L.

Asociația culturală ”MARA OAȘ”

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica programul.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 15, 2015. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *