Secretarul de stat Cătălin Beciu: Noul Cod Fiscal va duce România în direcția economică dorită

Luni, 17 august, la sediul ALDE din Satu Mare a avut loc o conferință de presă la care au participat secretarul de Stat în Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Cătălin Beciu, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, și deputatul Ovidiu Silaghi.

IMG_0001Secretarul de Stat Cătălin Beciu a precizat printre altele că respingerea proiectului noului Cod Fiscal este un act politic. „Încercăm să înțelegem de ce PNL luptă împotriva noului Cod Fiscal, care a dus la scăderea popularității președintelui României iar liderii partidului s-au aliat pentru a acoperi deficitul de imagine. Reducerea la 19% a TVA a fost propunerea lor. S-a dovedit că scăderea CAS-ului a determinat și o creștere a sumelor colectate la buget. Noul Cod Fiscal va duce România într-o direcție economică dorită, fapt cerut de majoritatea oamenilor de afaceri. În același timp răspunsul mediului de afaceri față de noul Cod Fiscal a fost favorabil. Acesta rezolvă numeroase ambiguități existente care pe viitor vor fi rezolvate în favoarea oamenilor de afaceri, determinând în același timp ca cea mai mare parte din capitalul românesc să rămână în țară. De asemenea orice situație neplăcută de natură financiară poate fi transformată într-un avantaj pentru antreprenori. Ținând cont de numeroasele avantaje deopotrivă pentru mediul de afaceri cât și pentru economia românească ALDE susține noul Cod Fiscal”, a spus Cătălin Beciu.

La aceeași conferință de presă deputatul Ovidiu Silaghi a spus că cei de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România mai au de așteptat până miercuri 19 august pentru a vedea dacă s-au depus contestații în cea ce privește construirea șoselei de centură și a celui de-al treilea pod peste Someș. Dacă nu s-au depus contestații, în câteva zile se va afla numele firmei care a câștigat licitația. Eventualele contestații vor fi rezolvate în cel mult o săptămână.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 17, 2015. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *