Traian Băsescu, în Parlament: Propun îndepărtarea din Guvern a miniştrilor cu dosare penale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în Parlament, că intrarea în Schengen trebuie să devină obiectiv prioritar Guvern-Parlament-Preşedinţie şi că propune desemnarea conducerii Parchetului General şi DNA în cel mai scurt timp şi îndepărtarea din Guvern a miniştrilor cu dosare penale.

basescu-declaratii-parlament– Apelul meu la dvs, liderii acestei ţări, este la responsabilitate în declaraţii pentru că nu aveţi în spate un partid de 3%. Un discurs antieuropean, antioccidental nu face decât să ne întoarcă înapoi. România are nevoie ca poporul ei să creadă în drumul spre Vest, pentru că, sincer, nici nu avem alt drum. Cine are alternativă la acest drum?

Despre zona Schengen:

– România şi-a asumat prin tratat îndeplinirea condiţiilor de aderare

– România îndeplineşte toate criteriile tehnice

– Prin intrare se obţin avantaje în simplificarea condiţiilor de circulaţie

– Intrarea în Schengen înseamnă că România e credibilă. Celelalte state au încredere că va fi un străjer corect al forntierelor UE

– Semnificaţia politică e desebită pentru noi: mutarea frontierei reale a UE pe Prut

– Ce ne împiedică? o ştim toţi şi aş vrea să o spun aici: unele state leagă accesul de lupta anticorupţie şi existenta unui stat de drept robust

 – Acum avem un mare avantaj, pentru prima oară: aceste ţări s-au pronunţat clar pe acest subiect

 – Al doilea avantaj – avem o dată precisă – decembrie 2013 cel târziu, când consiliul JAI se va pronunţa în privinţa Bulgariei şi României

– Dincolo de menţinerea standardului tehnic deja atins, avem de făcut câteva lucruri ce ţin de decizii politce

– Propun să facem din intrarea în Schengen un obiectiv de interes naţional pe care să-l  asumăm împreună – Guvern, Parlament, preşedinte

Propunerile președintelui: 

– desemnarea conducerii parchetului general şi DNA în cel mai scurt timp

– îndepartarea miniştrilor cu dosare penale în instanţă

– un statut al parlamentarilor care să-i aşeze pe picior de egalitate în faţa legii cu orice alt cetăţean

– implementarea conformă angajamentelor codului penal şi de procedură penală

– un angajament al parlamentului – de a avea un cod de conduită al parlamentarilor

 Avem nevoie şi putem să mutăm frontiera UE pe Prut. E o datorie a noastră faţă de români

– Orice întârziere în accelerarea proceselor de integrare nu îmi face rău mie sau premierului, ci românilor

Despre adoptarea monedei Euro: 

În acest moment, ţinta oficială este 2015. În opinia mea, termenul a devenit nerealist şi va trebui ajustat la nivelul Guvernului, Parlamentului, BNR

– Deficitul bugetului de stat trebuie să fie sub 3%. Acest obiectiv a fost deja atins, în 2012 am avut 2,8% şi perspectiva e sub 3% în acest an

–  Fluctuaţia cursului de schimb trebuie menţinută între plus minus 15%, obiectivul e atins

– Chiar dacă am îndeplini toate criteriile de la Maastricht, chiar dacă suntem parte a acordurilor, succesul din zona euro nu poate fi garantată. Am văzut ţări care au intrat cu criteriile îndeplinite şi după un an au intrat în recesiune şi ulterior în criză

– Avem obligaţia să aducem companiile de stat la un nivel de competitivitate acceptabil

-Introducerea managementului privat, privatizarea companiilor cu pierderi sunt esenţiale înainte de aderarea la euro

– Apelul meu către guvern e depolitizarea managementului, privatizarea companiilor, creşterea competitivităţii înainte de a intra în euro

– Este esenţial să adoptăm moneda Euro în trei-patru ani, astfel riscăm ca următoarea modificare a Tratatelor UE să ne găsească neintegraţi, în afara zonei Euro şi să rămânem aşa

Despre statul de drept

– România are trei mari axe de politică externă: apartenenţa la UE, esenţială, apartenenţa la NATO, la fel de importantă, şi parteneriatul strategic cu SUA, a treia mare axă de politică externă

– Despre apartenenţa la UE aş vrea să vă vorbesc astăzi.

– Principalele obiective pentru aprofundarea procesului de integrare:

Primul e legat de a avea un stat modern, eficient, un stat de drept

Al doilea e legată de adoptarea monedei euro şi al treilea, la fel de important, dar cu o semnificaţie politica deosebită, e apartenenţa la zona Schengen

– România a facut progrese semnificative în ultimii ani: legea micii reforme, cele patru noi coduri, legea educaţiei, a dialogului social, a pensiilor, a salarizării

– Flexibilizarea statului s-a manifestat prin reducerea cu peste 200.000 de angajaţi în sectorul public

– Pentru a finaliza modernizarea statului, avem nevoie de câţiva paşi legislativi: legea sănătăţii care să permita asigurările private de sănătate, reorganizarea administrativă, o noua lege electorală, revizuirea constituţiei

– România s-a bucurat de cea mai mare credibilitate în UE când a adoptat legile pe care vi le-am prezentat

– Pentru acest lucru eu le mulțumesc românilor, care au suportat măsurile grele de austeritate

Birourile Permanente s-au reunit, luni, în şedinţă, primul punct pe ordinea de zi a şedinţei fiind solicitarea şefului statului de a adresa marţi un mesaj Parlamentului. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că nu va fi prezent la mesajul pe care preşedintele Traian Băsescu îl va adresa Parlamentului, considerând că Băsescu e un preşedinte ilegitim, motiv pentru care nu i se pare de cuviinţă să-l întâmpine şi să-l asculte, ca parlamentar.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat conducerii Parlamentului să se adreseze, marţi, 12 martie, plenului reunit al celor două Camere, pe probleme actuale de politică europeană.

"Domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis joi, 7 martie, o scrisoare adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care solicită, în temeiul Art.88 şi Art.65 din Constituţie să se adreseze, în data de 12 martie, plenului reunit cu privire la probleme actuale de politică europeană", a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 12, 2013. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.