Poliţia sătmăreană, alături de elevi la începutul noului an şcolar

Luni, 14 septembrie 2015, cu ocazia începerii noului an școlar, 235 de poliţişti vor acţiona în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județul Satu Mare, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.

politie-scoliPoliţişti de ordine publică, rutieră, prevenire și de la alte structuri vor acţiona în sistem integrat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare sunt în teren pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi fluidizarea traficului rutier, în special în zona unităţilor de învăţământ.

Pentru Poliţia Română, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, poliţiştii în parteneriat cu unităţile de învăţământ, cu reprezentanţii organizaţiilor de părinţi şi cu autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, vor continua să acţioneze pentru îmbunătăţirea siguranţei şcolare. De asemenea, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza  pentru elevi diferite activităţi preventive-educative.

Poliţia Română urează tuturor elevilor mult succes în noul an şcolar!

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 13, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *