Biroul Teritorial Oradea al Avocatului Poporului desfăşoară mâine audienţe la Satu Mare

Biroul Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului va desfăşura audienţe la Satu Mare miercuri, 16 septembrie, începând cu ora 10.30, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din acest judeţ. 

avocatAmintim că se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoana fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti.

Petiţia trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzâierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior.

Totodată, la cerere se anexeaza actele doveditoare (în copie).

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 15, 2015. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *