Continuă acţiunile preventive derulate de poliţişti în instituțiile de învâțământ

Campania de prevenire a violenţei “Nu lăsa violenţa să te transforme în infractor!”, iniţiată la nivelul Poliţiei Române, continuă în această lună la Satu Mare, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în săptămâna în care toate unităţile de învăţământ din judeţ organizează acţiuni tematice sub sloganul „Fără violenţă în şcoli!”.

Ieri, 14 martie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii alături de poliţiştii de proximitate au organizat întâlniri cu elevii Colegiului Naţional „Doamna Stanca” şi ai Şcolii Generale “Grigore Moisil” din Satu Mare, discutând despre consecinţele actelor violente şi despre principalele infracţiuni care implică violenţa.

Poliţiştii din Ardud şi Lazuri s-au implicat de asemenea, în campania „Săptămâna fără violenţă în şcoli”, organizând acţiuni preventive la Liceul Tehnologic Ardud, unde au participat 52 de elevi, şi la Liceul Teologic Petofi Sandor din Lazuri.

În cursul acestei dimineţi, 15 martie, poliţiştii de prevenire şi de proximitate au fost invitaţi şi la Grădiniţa “Dumbrava Minunată”, de această dată, cei mai mici dintre preşcolari fiind iniţiaţi în privinţa unui comportament rutier corect.

DSC_0453

DSC_0448

Atât copiii din grupa mică A, coordonaţi de educatoarea Şimonca Viorica, cât şi cei din grupa mijlocie, îndrumată de educatoarea Sima Manuela, au avut întâlniri cu poliţiştii, aceştia reuşind să le explice într-un mod simplu, adecvat vârstei lor, cum să se comporte în traficul rutier în calitate de pietoni şi pasageri, dar şi locurile sigure pentru joacă, subliniind faptul că strada nu e loc de joacă.

Copiii au înţeles importanţa respectării regulilor de circulaţie precum şi faptul că nu au voie să deranjeze şoferul când sunt pasageri, promiţându-le poliţiştilor că vor încerca să se comporte cât mai bine astfel încât să nu devină victime ale accidentelor rutiere.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 15, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *