Ziua Națională a României va fi sărbătorită vineri la Biblioteca Județeană Satu Mare 

Biblioteca Județeană Satu Mare, sub auspiciile Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Colegiul Național “Doamna Stanca“ organizează vineri, 27 noiembrie 2015, cu începere de la ora 10.00, la Sala de lectură “Gheorghe Bulgăr“, manifestarea intitulată “1 Decembrie, Ziua tuturor românilor“.

Afis_1 DecembriePrincipalele obiective ale activității vizează cultivarea sentimentului de apartenență la Țară și Națiune, promovarea simbolurilor naționale (Imn, Drapel, Stemă), stimularea unei atitudini pozitive faţă de simbolurile naționale și perceperea bibliotecii de către participanți ca spaţiu al dialogului şi al afirmării.

„Fiecare naţiune, fiecare ţară din constelaţia politică a lumii îşi are propriile momente de strălucire istorică pe care le rememorează ca elemente de reper şi idealuri sacre din generaţie în generaţie. Națiunea română a sfinţit în calendarul propriu ziua când, toţi membrii ei, au devenit cetăţeni ai aceleiaşi ţări, după o dezbinare seculară. Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale este opera istorică a întregii naţiuni române. Aceasta este, pe scurt, lecția de istorie pe care dorim să o transmitem participanților la evenimentul „1 Decembrie, Ziua tuturor românilor”, a declarat Lacrima Istrăuan, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare.

Programul manifestării va cuprinde intonarea Imnului de stat al României, moment de reculegere pentru eroii neamului, discursuri și cuvinte de salut din partea organizatorilor, oficialităților și a invitaților, prezentări și expoziții tematice despre Marea Unire și Revoluția din decembrie 1989, urmate de prelegeri ale elevilor de la Colegiul Național “Doamna Stanca“ despre Vasile Lucaciu, ocrotitorul prestigioasei instituții de învățământ.

La eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor administrației publice județene și locale, ai instituțiilor de învățământ din sistemul public și ai instituțiilor de cultură, partenerii media, publicul larg.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 23, 2015. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.