Organizația Județeană PSD Satu Mare transmite un mesaj de unitate și continuitate  

În data de 29 decembrie 2015, la sediul Organizației Județene Satu Mare PSD a avut loc o conferință de presă la care au participat președintele executiv al Organizației Județene Satu Mare al PSD, dr. Dorel Coica, împreună cu vicepreședinții Organizației PSD Satu Mare, Nicolae Bura, Vasile Mitrașca, Ioan Pop, Adrian Micle, Aurel Vașvari, Sabin Sabău și Betea Toma secretarul general al Organizației Județene PSD Satu Mare.

DSC00966Președintele executiv al Organizației Județene PSD Satu Mare, dr. Dorel Coica a arătat că prin demisia președintelui Mircea Govor, conform statutului PSD i-a revenit această funcție. Urmează să se stabilească data desfășurării conferinței județene a Organizației PSD Satu Mare, la care să se aleagă un nou președinte. Până atunci, oricare dintre membrii organizației care doresc, își pot depune candidatura pentru această funcție. A subliniat că Organizația PSD Satu Mare este la fel de puternică și unită, cu dorința și convingerea de a câștiga alegerile din 2016.

Primarul oraşului Tăşnad, Vasile Mitrașca, a prezentat câteva dintre aspectele concrete pe care primarii PSD-iști le au în direcția finalizării tuturor investițiilor începute și care vor trebui finalizate până în iunie 2016. Sunt investiții în toate localitățile la alimentarea cu apă şi realizarea canalizării, lucrări care presupun un disconfort al locuitorilor, dar care la finalizarea lor în termen vor reprezenta un beneficiu în plus. Pentru orașul Tășnad au revenit investiții mari: noua primărie care este într-o fază avansată de construcție și care va fi terminată în luna mai 2016, investiții la rețeaua de apă, canal, drumuri a căror finanțare este asigurată și pe care primăria doreşte să le finalizeze în termen. „Îndemn pe toți membri organizației și liderii acesteia să fim uniți. Avem o echipă de oameni serioși cu care să pregătim alegerile locale, iar la momentul potrivit vom alege un nou lider al organizației PSD Satu Mare”, a spus Vasile Mitrașca.

DSC00964Ioan Pop, care este și președintele Comisiei de etică și morală a partidului, a spus că demisia lui Mircea Govor nu înseamnă slăbirea partidului. Acesta a precizat că „Aici este o echipă puternică care se conduce după statutul partidului care este respectată întocmai. Organizația noastră a înregistrat succese, majoritatea primarilor orașelor importante sunt ai PSD-ului, iar activitatea de partid la orice nivel lucrează în echipă. Pe viitor ne vom mobiliza eforturile pentru obținerea unor rezultate bune. Asigurăm Consiliul Național al PSD că aici activitatea continuă. Transmitem sătmărenilor să aibă încredere, suntem o echipă unită care asigură continuitatea PSD în Satu Mare. Vom continua, suntem alături de președintele interimar cu toată responsabilitatea și întreaga noastră experiență”, a declarat Ioan Pop.

Transmițând același mesaj de unitate și continuitate al Organizației Județene PSD Satu Mare, în folosul comunității, au mai vorbit secretarul general Betea Toma și președintele Organizației seniori, Aurel Vașvari. În încheiere, președintele executiv dr. Dorel Coica a transmis tuturor sătmărenilor cu ocazia Anului Nou un călduros „La mulți ani!”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 29, 2015. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *