Peste 1.000 de arme de luptă din Basarabia vor fi expuse la Muzeul Județean

Muzeul Judeţean Satu Mare vă invită miercuri, 20 martie 2013, de la ora 13.00 la deschiderea expoziției «Din istoria Basarabiei. Arme de luptă corp la corp»

Expoziţia este constituită din piesele colecţiei basarabeanului Petru Costin care se poate lăuda cu una din cele mai cuprinzătoare colecţii din sud-estul Europei atât ca număr cât şi ca tematică în acest domeniu.

Vizitarea acestei expoziţii dă posibilitatea sătmărenilor să vadă arme albe adunate de pe teritoriul Moldovei de peste Prut, arme care acoperă o mare întindere în timp, cele mai vechi datând de peste 6.000 de ani. Diversitatea tematică se întinde de la topoare din piatră şi silex, până la baionetele şi stiletele moderne. Conţinând săgeţi, suliţe, topoare, pumnale, cuţite de luptă, săbii, buzdugane cu sau fără lanţ, securi, halebarde, piese metalice de harnaşament, cătuşe, amnare și multe altele, numărul exponatelor este aproape copleşitor, el situându-se la puţin peste 1.000 de piese expuse.

Expoziţia este una itinerantă, ea fiind expusă înainte de a ajunge la Satu Mare, la Muzeul “Vasile Pârvan“ din Bârlad şi la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia unde s-a bucurat de un succes considerabil.

Conducerea Muzeului Județean consideră că vizitarea acestei expoziţii va reuşi să introducă vizitatorii în atmosfera luptelor date de-a lungul secolelor pe meleagurile Basarabiei.

afis cu verde

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 19, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.