Poetul George Vulturescu, aniversat la Biblioteca Judeţeană Satu Mare la împlinirea a 65 de ani

Biblioteca Judeţeană Satu Mare, instituție publică de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Satu Mare, organizează marți, 1 martie, cu începere de la ora 10.00, un eveniment dedicat lui George Vulturescu, prilejuit de împlinirea a 65 de ani de la nașterea poetului sătmărean.

3.George-VULTURESCUSub genericul ”Medalion literar George Vulturescu”, evenimentul va fi găzduit de Sala de lectură  ”Gheorghe Bulgăr”, locul în care cel aniversat și-a petrecut multe ceasuri din viață.

Momentul va debuta cu un material prezentat dr. Viorel Câmpean, care surprinde aspecte  din viața și activitatea poetului.

Evenimentul va fi completat cu două expoziții tematice; prima dintre ele va cuprinde volumele publicate sub semnătura poetului George Vulturescu, iar cea de-a doua va reuni o mică parte din volumele donate de poet Bibliotecii Județene Satu Mare, volume care poartă dedicații și autografe ale unor personalități literare de pe întreg spațiul românesc precum Ana Blandiana, Constantin Stan, Petre Got, Mircea A. Diaconu, Ovidiu Pecican, Vasile Dâncu, Aurel Rău, Ioan Țepelea, Dumitru Țepeneag, Mihai Cimpoi, Daniel Corbu și mulți alții.

În paleta de activități culturale pe care Biblioteca Județeană Satu Mare și le propune spre derulare în anul 2016, sunt incluse și câteva medalioane literare, organizate cu scopul de a omagia personalități marcante din spațiul cultural sătmărean și pentru a duce la îndeplinire unul dintre cele mai frumoase obiective ale instituției, acela de a stimula interesul sătmărenilor pentru valorile culturale locale și susținerea tradițiilor culturale ale bibliotecii.

La eveniment sunt invitați să participe scriitori, oameni de cultură, apropiați și colaboratori ai poetului aniversat, jurnaliști și toți cei care doresc să-i transmită un gând bun lui George Vulturescu, la ceas aniversar.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 29, 2016. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *