Medalion George Vulturescu la Biblioteca Județeană. Poetul a împlinit vârsta de 65 de ani

Marți, 1 martie 2016, la ora 10.00, în Sala de lectură ”Gheorghe Bulgăr” de la Biblioteca Județeană Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, a avut loc Medalionul George Vulturescu 65 de ani.

DSC_0005Evenimentul a debutat cu cuvintele frumoase rostite la dresa omului de cultură dr. George Vulturescu, de către directorul Bibliotecii Județene Satu Mare, Lacrima Teocan Istrăuan. Aceasta i-a urat sărbătoritului multă sănătate și putere de muncă. A menționat că este unul dintre mecenații Bibliotecii Județene prin faptul că a donat un număr mare de cărți instituției. Multe din acestea conțin prețioase dedicații ale unor valoroși și mari oameni de litere.

A urmat Viorel Câmpean care a spus că este o mare cinste pentru Biblioteca Județeană că poate organiza acest frumos eveniment dedicat unui vechi prieten al bibliotecii. Expoziția organizată în sala de lectură cu acest prilej, conținând cărțile de autor ale lui George Vulturescu, reviste și multe fotografii, vorbesc de la sine despre personalitatea sărbătoritului. Cărțile sunt acelea care ne-au reunit la Biblioteca Județeană, a spus dr. Viorel Câmpean.

Lui George Vulturescu Dumnezeu i-a dat un talent deosebit în domeniul scrisului, atât în proză și mai ales în poezie. Cartea referitoare la poezia lui Ștefan Augustin Doinaș reprezintă lucrarea lui de doctorat. Lucrare devenită carte de căpătâi a culturii sătmărene este ”Cultură și literatură sătmăreană. Dicționar, 1700 – 2000”. A fost menționată în continuare activitatea de mecenat a lui George Vulturescu, care este ”un adevărat cioplitor de cuvinte”, a spus dr. Viorel Câmpean, și i-a urat mulți ani și cât mai multe succese editoriale pe mai departe.

DSC_0006Poetul Ioan Sălăjanu, pe lângă felicitările adresate a dat citire la câteva catrene reușite referitoare la activitatea prodigioasă a poetului George Vulturescu.

Din partea Bibliotecii județene a mai vorbit Angela Câmpian, care a dat glas bucuriei pentru faptul că s-a decis sărbătorirea omului de cultură George Vulturescu. El este un om cu o vastă activitate culturală. De-a lungul anilor a lucrat mult în sala de lectură a bibliotecii, probabil aici au fost scrise și multe poezii ale sale. Aici s-a întâlnit cu mulți alți creatori, poeți sătmăreni sau din țară. La propunerea lui a luat ființă publicația ”Anul editorial sătmărean”. A insistat întotdeauna ca autorii să-și depună un exemplar al cărților scrise la bibliotecă. A participat la multe prezentări de carte s-au lansări, onorând întotdeauna invitațiile primite.

Din sală au mai vorbit Ioan I. Moldovan, colaborator permanent cu sărbătoritul, pe care l-a caracterizat ca pe un om deosebit. Împreună au participat la numeroase evenimente literare. Scriitorul Mihai Sas i-a urat mulți ani și putere de muncă în munca culturală pe care o desfășoară. A precizat că poetul George Vulturescu lasă urme vizibile în cultura sătmăreană. Va rămâne în memoria contemporanilor prin tot ce a scris. Este un om deosebit, de omenie și bun prieten, a spus Mihai Sas.

Un alt vechi colaborator al lui George Vulturescu este Voicu D. Rusu, care a vorbit în calitate de prieten. A spus că întotdeauna s-a bucurat de sinceritatea de care a dat dovadă George Vulturescu, cu el se poate vorbi pe orice temă, inclusiv de familie, a spus Voicu D. Rusu. Gheorghe Gheorghiade, la fel un vechi colaborator și fost director al Bibliotecii Județene, a avut numai cuvinte de laudă la adresa poetului George Vulturescu.

Drd. Marta Cordea a prezentat câteva amintiri mai ales din perioada în care George Vulturescu a fost director al Casei de Cultură a Municipiului Satu Mare. Aici a organizat numeroase evenimente culturale, a citit din poeziile sale, acestea fiind adevărate evenimente literare. Au fost menționate și mai multe cărți pe care le-a dăruit bibliotecii.

Maria Gârbe și-a adus aminte că George Vulturescu petrecea nu ore ci chiar și zile întregi la Biblioteca Județeană, instituție care întotdeauna i-a fost foarte dragă. Studiile făcute aici s-au materializat apoi în numeroasele lui cărți care au fost publicate.

George Vulturescu a mulțumit în final tuturor celor prezenți că au fost alături de el într-un moment important al vieții, pentru cuvintele frumoase rostite la dresa lui și a invitat asistența la o nouă lansare de carte a lui, care va avea loc vineri, 4 martie. A mulțumit bibliotecii pentru organizarea evenimentului și a împărtășit câteva amintiri care îl leagă de bibliotecă, din anii tinereții, când biblioteca i-a fost a doua casă.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 1, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.